Mihai Răzvan Ungureanu ar putea reveni la cârma Serviciului Român de Informaţii Externe. El a fost nominalizat de către preşedintele Klaus Iohannis pentru a-i urma în funcţia de director al SIE lui Teodor Meleşcanu, care a demisionat în septembrie anul trecut pentru a putea candida în alegerile prezidenţiale. Propunerea a fost transmisă celor două Camere ale Parlamentului care, conform prevederilor constituţionale, urmează „să adopte o hotărâre în acest sens”, transmite RFI România.MRU a fost ministru de externe între 2004 şi 2007, prim ministru între 9 februarie şi 7 mai în 2012 şi a mai condus timp de cinci ani Serviciul de Informaţii Externe, mai precis între 2007 şi 2012. Primul său mandat a început aşadar în 2007, imediat după demisia lui Claudiu Săftoiu, pe fondul scandalului legat de ostaticii români din Irak. Tot o criză externă a fost cea care îl făcuse să îşi piardă prin demisie „de onoare” postul de ministru de externe tot în 2007 : la acel moment a fost acuzat că nu a informat premierul despre arestarea, tot în Irak, a doi muncitori români, reţinuţi de autorităţile americane. La bilanţul în fruntea ministerului, Mihai Răzvan Ungureanu s-a lăudat cu progrese diplomatice majore în relaţia cu Republica Moldova, pe atunci condusă de comunistul Vladimir Voronin, şi cu Ucraina. De asemenea, MRU – cum mai este cunoscut – s-a afirmat prin schimbarea structurii învechite a ministerului, ceea ce a continuat să facă şi în calitatea de şef al SIE. 2012 a fost anul în care, după demisia guvernului Boc, Mihai Răzvan Ungureanu a părăsit SIE pentru a prelua conducerea unui guvern care a supravieţuit puţin, mai precis doar 78 de zile. Şi cabinetul MRU a căzut în urma unei moţiuni de cenzură depuse de defuncta USL, care reunea PSD-ul şi partidul său de suflet, al cărui membru fusese din 2004 până în 2007, PNL. A urmat o perioadă dificilă în care Mihai Răzvan Ungureanu a încercat, fără succes, crearea unui pol politic de dreapta puternic în România. De altfel, în alegerile din decembrie 2012 a reuşit să câştige un post de senator în numele Alianţei Dreptate şi Adevăr în care a activat. Anul 2014 l-a readus însă în sânul PNL când partidul său a fuzionat cu PDL, al cărui vicepreşedinte a devenit. Ultima sa funcţia a fost însă cea de consilier personal al preşedintelui Iohannis, cel care a propus acum revenirea lui MRU la şefia SIE.
Related posts
-
Localitatea din România unde oamenii au rămas blocați în propriile curți din cauza centurii aflate în construcție
Mai multe familii din oraşul ilfovean Pantelimon nu mai au cum să ajungă în curţile locuinţelor,... -
Norwegian lansează zboruri directe Cluj-Oslo și Cluj-Copenhaga – Scandinavia, mai aproape de Transilvania
Transilvania este mai aproape ca niciodată de Scandinavia după ce compania aeriană Norwegian a anunțat lansarea... -
Raliul Clujului 2026 aduce și restricții de circulație VEZI când și unde
Raliul Clujului 2026 impune mai multe restricții de circulație, în zonele unde se vor desfășura probele....
