Relațiile ruso-chineze: parteneriat strategic, tovărășie și politica ”lupilor asiatici”

Ascensiunea asiatică a Rusiei se amână. Inclusiv ascensiunea ”Noii Rusii”. În vara anului 2011 experții Gazpromului au dedus că în Europa compania înregistrează pierderi considerabile și sugerează factorilor decizionali o orientare plenară spre Asia. Este adevărat că China a devenit un principalul partener al Rusiei, prin politica de creditare a rușilor cu miliarde de dolari, uneori semestrial.
Doar că în perioada 11-12 octombrie premierul rus Vladimir Putin s-a aflat în vizită la Beijing. Este prima vizită în străinătate al premierului rus efectuată în China, care s-a exprimat într-un mod simbolic, după ce a fost chemat și înaintat să candideze la funcția de președinte al Rusiei. În cadrul vizitei Moscova a trimis un laudatio prin care China a fost calificată ca cel mai important prieten și inestimabil partener economic. Mesajul subliminal al premierului rus a fost unul pan-asiatic și orientat contra Statelor Unite, considerându-le că parazitează pe poziția monopolistă a dolarului. Eticheta ”parazit(are)” a fost rapid îmbrățișată de presa japoneză și cu satisfacție a fost încadrată în titlurile din primă pagină a mass-mediei de la Tokio. Doar că vizita premeirului rus a fost tratată de comunitatea de experți ruși ca fiind una de eșec, considerând că în fapt China nu vede Rusia ca pe un partener economic prioritar.
Est adevărat că, în cadrul întrevederii pe care a avut-o premierul rus cu premierul Consiliului de stat al Republicii Populare Chineze Wen Jiabao, Putin a anunțat despre o cifră record în volumul comercial rus-chinez, care, potrivit lui, va fi de 70 sau chiar de 80 miliarde de dolari. Cifra, indubitabil, este una favorabilă, doar că analiștii ruși consideră că relațiile comerciale pot fi mai mari, aducând în atenție cifrele volumului comercial pe care le derulează chinezii cu Japonia sau cu Statele Unite. Astfel relațiile japono-chineze a depășit 344 miliarde de dolari, iar cele americano-japoneze ating cifra de 400 miliarde de dolari.
Trebuie spus că în cadrul acestei vizite părțile au străruit să abordeze relațiile ruso-chineze mult mai amplu. Actualul premier, viitorul președinte rus, pe parcursul deplasării a fost însoțit de o delegație de 160 de persoane. Evident, în cadrul întrevederilor protocolare au fost semnate numeroase documente legate de investiții, de cooperarea în energie și metalurgie. Proiectele sunt evaluate la 7 miliarde de dolari. Spre exemplu, banii chinezi vor finanța construcția Uzinei de aluminiu din Tayshet, din regiunea Irckutsk, Rusia.
La aceeași întrevedere a fost reglementată și problema sensibilă, pe care au invocat-o rușii, de neachitare a plății pentru gazul rusesc. Numai că, dincolo de metafore de iubire și invocata prietenie, Beijingul s-a arătat un negociator extrem pragmatic, în contrast cu europenii, demonstrând că prioritățile economice pot fi modificate în timp, iar Rusia nu este o opțiune de neînlocuit. Din acest considerent nu s-a reușit realiza visul foarte râvnit, de mai mulți ani, al Moscovei de începere a livrărilor în volum incomensurabil a gazului rusesc prin unul sau două gazoducte. Prețul propus de ruși a fost categoric refuzat de Beijing.
Primul document bilateral de furnizare a gazului părțile l-au semnat încă în anul 2004. În princpiu chinezii vor să achiziționeze gazul rusesc, numai nu la prețul pe care il oferă Moscova.
Desigur detaliile negocierilor nu sunt dezvăluite publicului larg. Dar, este o evidență că formula științifică practicată de ”Gazprom” avân ca adresă cumpărătorul european, nu este îmbrățișată de China. În Asia trebuie să fie totul mai ieftin, afirmă Beijingul, aici nu se cedează nimic, nici pentru un mult invicat ”parteneriat strategic”.
Chinei îi este arhicunoscut potențialul oportunităților de gaze ale Moscovei pe direcția europeană, care este unul epuizat. UE și-a propus un scop strategic de minimalizare a dependenței sale energetice față de Rusia, care reprezintă o amenințare economico-politică. Șantajul politic rusesc la adresa statelor europene orin intermediul Gazpromului a condus la luarea de măsuri care să descurajeze mofturile unei dintre cele mai mari corporații a gazelor deținută de statul rus.
Un alt factor care a arătat că Moscova nu poate să viseze la o dominație pe piața gazului constă în faptul că marfa nu este unică sau proprietatea unui singur stat. Gaz natural, după cum bine se vede, există în lume, mai ales în Asia. Iar faptul că în decursul negocierilor cu Moscova China a instituit pe teritoriul său un gazoduct din Turkmenistan, oferind acestui stat postsovietic, considerat izolat, oportunitatea să ajungă pe piață, evitând intermedierea rusească, redă caracterul pragmatic chinez. Doar în acest an prin itinerariul turkmen au fost furnizați 15 miliarde de metri cubi de gaz, potențialul fiind de până la 60 miliarde de metri cubi. Afacerea turkmenă reprezint extact ceea ce Moscova propune Beijingului. Pe lângă aceasta China mai achiziționează în mod activ gaz lichifiat, care destul se găsește pe piață.
În același timp, din Sahalin până la Vladivostok deja este asamblat gazoductul pe care Putin l-a dorit să-l extindă până-n China. Numai că Beijingul refuză această ofertă și se arată mai mult interesat de gazul rusesc, care ar putea să-l primească din Siberia de Vest prin Altai.
Disputa cu chinezii din cauza prețului la gaz încurcă planurile cu conductele Moscovei din regiune. De aceea, ramura până l-a Vladivostoc, care intrat în letargie, astăzi Rusia insistent propune să fie extinsă până-n Coreia de Sud prin intermediul Republicii Populare China. Presa japoneză a obținut niște date conform cărora la se arată că la începutul lunii noiembrie președintele Dmitri Medvedev la întrevederea avută cu preşedintele sud-coreean Lee Myung-bak, de la Sankt-Petersburg, i-a propus niște condiții extrem de avantajoase Seulului.
Putem spune că Rusia duce lipsa doar de gaz natural lichifiat. Nu mai are surplusul acesteia, întrucât produsul singurei uzine rusești( care se află mai jos de Sahalin) este în totalitate vândut pentru mulți ani înainte.
Proiectul legat de gazoductul coreian nu este unul superavantoajos, chiar dacă este sprijinit verbal de Moscova și de Seul. Esența acestuia constă în tehnica negocierilor cu care rușii vor să-i ademenească pe chinezi, care pot vedea că ar pierde un proiect al gazoductelor asiatice de perspectivă.
Moscova consideră că într-o zi Beijingul va accepta proiectele rusești. Ea își întemeiază raționamentele pe faptul că gazul în balanța energetică a Chinei constituie doar 4 procente, iar țara va tinde să achiziționeze un volum mai mare, în dorința de-a reduce dependența față de cărbunele ineficient și dăunător.
În afară de gaz, până de curând, Moscova considera că China se va simți nevoită să cumpere și petrolul rus, iar în prezent Federația Rusă după volumul livrărilor către Beijing se află pe cea de-a cincea poziție.
Este interesant faptul că într-un mod rapid China elimină și dependența livrărilor militare survenite din Rusia.
La începutul anilor 90 din Federația Rusă erau exportate circa 90 de procente din armament. Numai că în anul 2007 China a redus la jumătate achiziționarea de armament din Rusia, iar volumul acestora sunt într-o continuă scădere.
Actualmente, conform datelor Institutului de cercetări pentru problemele lumii, China populară a redus importul armamentului rusesc de la 40% la 10%. Chinezii au copiat mai multe modele de armament rusesc, inclusiv avioane de vânătoare, creându-și încrezători o indistrie proprie de apărare. Prin urmare deja produc avioane de luptă din cea de-a cincea generație. O maximă chineză spune că uneori frații își schimbă locurile, inversându-se poziția fratelui mai mare.
Vor însuși europenii din filosofia chineză și vor spune că atunci: ”când norocul ne surâde, intâlnim prieteni; când este impotriva noastră, intâlnim o femeie frumoasă.
Beijingul rămâne singura națiune care oscilează între politica de parteneriate și de pragmatism.

Related posts

Leave a Comment