Majestatea Sa, Regele Mihai I, va deveni mâine doctor honoris causa al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj. Ceremonia acordării distincţiei va începe la ora 11.00, în Aula Magna a universităţii clujene, aulă care a fost inaugurată chiar de Majestatea Sa în anul 1932.La ea vor participa, alături de alte personalităţi ale lumii academice, rectorul Doru Pamfil, preşedintele universităţii, Liviu Mărghitaş, ori mitropolitul ortodox din Cluj, IPS Bartolomeu Anania. Majestatea Sa este şi profesor honoris causa al Universităţii Babeş-Bolyai. După ceremonie, Regele Mihai I va participa la ceremonia dezvelirii bustului fostului primar al Clujului din perioada interbelică, Mihai Şerban, care a fost unul dintre rectorii universităţii clujene.
Related posts
-
C.O.D.I.C.E. – De la codice la cod: Pixelul memoriei
Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, în parteneriat cu Filiala Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România,... -
Patrimoniu industrial și dans contemporan: Clădirea istorică din cărămidă roșie de la RIVUS găzduiește spectacolul „Born(e)”
Dansul contemporan revine pe șantierul celui mai mare proiect de regenerare urbană din România. Sâmbătă, 10... -
UpNews: Solidaritate pe două roți la Cluj-Napoca în cadrul paradei caritabile de conștientizare a cancerul de sân
Sănătatea comunității și importanța prevenției medicale revin în prim-planul atenției publice la Cluj-Napoca. Astfel, sâmbătă, 10...
