Regele Mihai I al României se află în stare stabilă. AALLRR Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu se vor întoarce în ţară

Starea de sănătate a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României continuă să fie stabilă, dar îngrijorătoare. Potrivit unui comunicat de presă al Casei Majestăţii Sale, Regele se confruntă cu o scădere accentuată a capacităţilor sale fizice, precum şi a capacităţilor de comunicare.

Medicii care îl îngrijesc îi administrează medicamente care îi uşurează somnul şi respiraţia. Majestatea Sa va continua să fie îngrijit la reşedinţa sa din Aubonne, însă Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu ai României se vor întoarce în ţară, pentru a-şi relua îndatoririle zilnice.

 

Regele României a fost vizitat de mitropolitul ortodox Iosif, precum şi de reprezentanţi ai Înalt Prea Sfinţiei Sale, care i-au oferit Suveranului sfânta împărtăşanie. Reprezentanţii Casei Majestăţii Sale spun că vizitele la reşedinţa regală din Elveţia vor fi limitate la fiicele Regelui, precum şi la mitropolitul Iosif sau la reprezentanţii acestuia. În consecinţă, în perioada următoare, nepotul Regelui, Nicolae de Roumanie Medforth-Mills, care a încercat să intre intempestiv în reşedinţa de la Aubonne, nu va fi primit. Nepotul Regelui a publicat pe Facebook o scrisoare în care afirmă că nu ar fi semnat niciodată documentul prin care a acceptat retragerea titlului de principe, iar această publicare vine după ce a izbucnit un scandal de presă în contextul în care Regele a refuzat să îl primească în reşedinţa sa din Elveţia.

 

Iată comunicatul integral primit din partea Casei Majestăţii Sale:

 

”În zilele care au trecut de la comunicatul din 6 noiembrie, starea generală a Regelui Mihai nu s-a agravat, semnele vitale ale Majestăţii Sale aflându-se pe o platformă constantă. Medicii au administrat o medicaţie care să uşureze somnul şi respiraţia.

 

Cu toate acestea, Majestatea Sa continuă să se afle într-o stare îngrijorătoare de sănătate. Scăderea accentuată a capacităţilor fizice şi a capacităţii de comunicare, precum şi imposibilitatea de a se deplasa fără ajutor au rămas la acelaşi nivel.

 

Regele Mihai este îngrijit la domiciliu cu excepţională competenţă şi cu mare grijă de o amplă echipă medicală. Doctorii evaluează zilnic starea Majestăţii Sale.

 

Medicii au transmis faptul că, în actuala stare în care se află Majestatea Sa, Principesa Moştenitoare Margareta poate să se întoarcă în România deocamdată, pentru a-şi relua activităţile publice.

 

Medicii consideră prea riscantă deplasarea Regelui Mihai de la reşedinţa privată la spital. Ei sunt unanimi în recomandarea ca tratamentul administrat Majestăţii Sale să se concentreze acum pe prevenirea suferinţei şi pe păstrarea confortului fizic şi psihologic al Suveranului.

 

Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale a fost la reşedinţa din Elveţia, în mai multe rânduri, şi a dat împărtăşanie Regelui nostru. De asemenea, reprezentanţi ai săi se deplasează frecvent la reşedinţa regală.

 

În afară de Principesa Moştenitoare Margareta şi de Principele Radu, prezenţa la reşedinţa privată din Elveţia va continua să fie limitată doar la fiicele Majestăţii Sale şi la Mitropolitul Iosif (sau trimisul său).

 

Personalul Casei Majestăţii Sale va continua, cu devotament şi însufleţire, misiunea pe lângă Regele Mihai I”.

 

 

Related posts

Leave a Comment