Transportul public se reînnoieşte: 50 de autobuze noi vor circula pe străzile Clujului din acest an

Municipalitatea şi Compania de Transport Public Cluj (fostul RATUC) intenţionează să achiziţioneze noi mijloace de transport, care vor înlocui o parte din flota învechită din dotarea regiei. Pentru început, mai bine de un sfert din autobuze vor fi înlocuite, iar până la finele anului va fi implementat sistemul de ticketing.RATUC va beneficia în acest an de 50 de autobuze noi, în condiţiile în care angajaţii regiei au atras atenţia că o bună parte din parcul auto din dotare este învechit, iar multe dintre mijloacele de transport care circulă în prezent pe străzile oraşului ar trebui casate. Per total, municipalitatea va investi numai în autobuze 60 de milioane de lei, iar RATUC va contribui cu încă 15 milioane de lei. Pe lângă acestea, Primăria Cluj-Napoca ar putea să mai cumpere şi câteva autobuze electrice, în condiţiile în care acest program va beneficia de o importantă finanţare din partea Guvernului elveţian. În sfârşit, tot din acest an, în dotarea RATUC vor intra încă cel puţin trei noi troleibuze.
„Anul acesta vom cumpăra multe autobuze, în total 50. O parte dintre acestea vor fi achiziţionate din taxa specială de 6% pe bilete, care a fost instituită de RATUC. Numai primăria va investi 60 de milioane de lei, iar RATUC va veni cu încă 15”, a anunţat primarul Emil Boc.
Tot în acest an ar trebui implementat sistemul de ticketing, iar majoritatea staţiilor mijloacelor de transport de comun din Cluj vor fi modernizate.

Related posts

Leave a Comment