Pussy Riot nu se lasă: Trupa lansează un site de ştiri anti-Putin

Acţiunile Rusiei din ultimele luni, în special în privinţa Ucrainei, au generat critici vehemente la nivel internaţional. Pe plan naţional, însă, puţine sunt vocile care îndrăznesc să se opună politicilor controversate ale Kremlinului. Cei care o fac ajung nu de puţine ori în arest sau sfârşesc prin a face ani grei de închisoare. Este şi cazul celebrelor membre ale formaţiei Pussy Riot, tinerele care l-au sfidat pe preşedintele Vladimir Putin şi care au făcut câte doi ani de închisoare după lansarea unei melodii anti-Putin. Ieşite de după gratii, tinerele spun că vor continua acţiunile menite să aducă atingere Kremlinului. Primul demers: un site de ştiri independent.Membrele trupei Pussy Riot au anunţat recent lansarea un serviciu online independent de ştiri, denumit Mediazona. Acesta se va axa pe transmiterea unor informaţii despre instanţele şi sistemul penitenciar din Rusia, dar şi despre aplicarea legii în această ţară, notează un website rus, citat de Mediafax.

Pagina de internet urmează a fi editată de jurnalistul rus Sergey Smirnov şi va conţine informaţii doar în limba rusă.

La realizarea acestui serviciu de ştiri, reporterii Mediazona vor colabora cu o organizaţie caritabilă care militează pentru drepturile condamnaţilor, ce a fost înfiinţată de două dintre membrele grupului Pussy Riot – Nadejda Tolokonikova şi Maria Alehina – chiar după eliberarea lor din închisoare.

Vorbind despre această iniţiativă, Nadejda a spus: „De la eliberarea noastră din închisoare, în urmă cu şase luni, am simţit că presa rusă nu mai este capabilă să acopere ceea ce se întâmplă (în această ţară, n.r.)”.

„Din cauza profundei cenzuri venite din partea autorităţilor nu mai există vreun spaţiu în media pentru criticarea politicilor lui Putin şi a abuzurilor asupra drepturilor omului făcute de instanţele ruse. Instanţe, închisori, arestări, condamnări, revolte, cazuri politice penale, infracţiuni privind aplicarea legii – serviciul nostru de ştiri va acoperi toate aceste aspecte”, a mai spus Nadejda Tolokonikova.

Anterior, în iulie, Nadejda şi Maria au dat în judecată Guvernul rus pentru perioada de 21 de luni în care au fost încarcerate. Cele două au cerut în instanţă despagubiri de câte 120.000 de euro, la care se adaugă 10.000 de euro cheltuieli de judecată, potrivit RFI România.

Related posts

Leave a Comment