PSD a lansat Listarusinii.ro.


PSD a lansat site-ul www.listarusinii.ro, unde sunt afişaţi parlamentarii care au votat împotriva moţiunii de cenzură, la fel ca şi cei care şi-au ascuns votul împotriva demersului opoziţiei, au fost prezenţi dar nu au votat, nu au fost prezenţi sau au plecat înainte de începerea votului.”Aici poţi afla cine sunt parlamentarii care au susţinut măsurile Guvernului Boc de tăiere a pensiilor şi salariilor cu 15% şi respectiv 25%. Lista ruşinii cuprinde parlamentarii care au validat genocidul social printr-una din următoarele atitudini: au votat deschis, cu bilele la vedere, împotriva moţiunii PSD+PC; şi-au ascuns votul împotriva moţiunii PSD+PC; au fost prezenţi în Parlament, dar nu au votat; nu au fost prezenţi sau au plecat înainte de începerea votului”, se arată pe pagina principală a site-ului.
De asemenea, pe frontispiciul site-ului sunt postate fotografii reprezentându-i pe Marko Bela, Elena Udrea, Traian Băsescu, Emil Boc, Gabriel Oprea şi Marian Sârbu.
„Fiecare din aceste atitudini a reprezentat un sprijin acordat Guvernului Boc pentru reducerea otova a tuturor pensiilor şi salariilor bugetarilor. Lista ruşinii nu prezintă separat cele patru categorii de parlamentari, pentru că toţi sunt la fel de vinovaţi, indiferent de modul în care şi-au trădat proprii alegători. Toţi parlamentarii din această listă au pus mai mult preţ pe privilegii şi pe comandamente de partid, în dauna mandatului primit din partea propriilor alegători. Nu trebuie uitat că în fruntea Listei ruşinii se află chiar preşedintele Traian Băsescu şi primul ministru Emil Boc, care au luat efectiv decizia tăierii pensiilor şi salariilor”, se arată pe pagina principală a site-ului.
În total, pe site apar 247 de parlamentari, 177 de deputaţi şi 70 de senatori.
Singurul parlamentar prezent pe site din partea PSD+PC este Doina Burcău.

Related posts

Leave a Comment