Proiectul înfiinţării de minibiblioteci în spitalele clujene a început în anul 2011. El însă s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, de aceea a sporit foarte mult nevoie de carte. În total, există 40 de minibiblioteci în spitalele clujene, spune preşedinta Asociaţiei Femeilor de Afaceri Cluj, Mihaela Rus.
O mare nevoie este reprezentată de cartea pentru copii. Există 10 minibiblioteci în diferitele spitale şi clinici medicale în care sunt internaţi cei mici, spune coordonatoarea proiectului, Doina Olteanu.
Iniţiatorii proiectului spun că acesta are o dublă dimensiune. Prima este cea culturală, pentru că astfel este încurajată lectura. Cea de-a doua este cea caritabilă, pentru că cei mici şi cei mari, aflaţi în suferinţă, pot evada imaginar din spital într-un alt univers, aflat între coperţile unei cărţi bune.