A cincea ediţie a târgului lansat anul trecut va fi organizată, în acest week-end, în parcarea centrului comercial CoraClujenii sunt aşteptaţi, de vineri până duminică, la a cincea ediţie a târgului „Produs de Cluj”. Peste 120 de expozanţi, printre care producători de miere, brânzeturi, fructe, legume sau comercianţi de carne de porc, vacă şi miel, îi aşteaptă pe clujeni la târgul lansat anul trecut. „Odată cu venirea primăverii şi apropierea Sfintelor Sărbători de Paşti, Consiliul Judeţean Cluj reia seria târgurilor Produs de Cluj cu un nou eveniment dedicat atât degustării şi achiziţionării produselor locale şi tradiţionale de cea mai bună calitate, direct de la producători, cât şi participării la evenimentele cultural-artistice organizate cu acest prilej. Sperăm ca un număr cât mai mare de clujeni şi turişti să profite de această oportunitate şi de timpul frumos anunţat pentru a face o vizită la acest târg devenit tradiţie. Având în vedere succesul ediţiilor anterioare precum şi creşterea constantă a numărului de expozanţi şi vizitatori, a gamei şi cantităţii de produse comercializate, putem afirma cu toată convingerea că acest târg şi-a atins pe deplin scopul, contribuind semnificativ la promovarea produselor locale, a culturii, tradiţiilor şi valorilor zonei, la promovarea meşteşugurilor tradiţionale, încurajarea consumului de produse fabricate la Cluj şi întărirea brandurilor clujene, la susţinerea producţiei locale, dar şi la crearea şi menţinerea locurilor de muncă pentru clujeni” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. Deschiderea oficială va avea loc vineri, la ora 18:00.
Related posts
-
Veste proastă pentru șoferii de mașini electrice din Cluj-Napoca: Primăria scumpește încărcarea la stațiile publice
Mersul pe curent devine mai scump în Cluj-Napoca. Administrația locală actualizează tarifele pentru reîncărcarea vehiculelor electrice... -
Piața imobiliară din Cluj continuă să crească
Prețul proprietăților imobiliare din Cluj-Napoca este în continuare în creștere. Această creștere este alimentată de fluxul... -
BENVENUTI, brand românesc de încălțăminte, se alătură proiectului RIVUS Cluj-Napoca
Brandul autohton BENVENUTI, unul dintre cele mai cunoscute nume de pe piața locală de încălțăminte și...
