După o vară cât se poate de productivă, proiectul Fresh Start – rezidenţe de creaţiese pregăteşte să îşi disemineze rezultatele: două noi premiere vor deschide stagiunea 2016-2017 la Reactor de creaţie şi experiment!
evenimente recomandate de Dispersie#Răspândim Idei
Fresh Start a început în luna iulie, cu două echipe de tineri absolvenţi de teatru de la facultăţile de profil din Cluj şi Târgu Mureş şi doi mentori cu experienţă în teatrul documentar (David Schwartz), respectiv, performance (Sinkó Ferenc). După două săptămâni de lucru în care s-au primit noţiuni despre specificul unui spectacol documentar şi al unuia performativ, mentorii au plecat, iar rezidenţii au continuat să ridice cele două spectacole. Acum, acestea sunt, în sfârşit, gata să fie prezentate publicului.
Fresh Start e un proiect iniţiat de Reactor de creaţie şi experiment Cluj, aflat anul acesta la prima ediţie, care urmăreşte să faciliteze intrarea tinerilor absolvenţi de teatru pe piaţa muncii, prin acordarea sprijinului de care au nevoie pentru a lucra, a experimenta şi a intra în contact cu metode noi de a face teatru.
Premierele vor fi urmate, în luna octombrie, de un turneu al celor două producţii în alte spaţii independente din ţară: Teatru Fix din Iaşi şi MACAZ din Bucureşti, precum şi la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş.
Joi, 1 septembrie, ora 20:00 – avanpremieră
Vineri, 2 septembrie, ora 20:00 – premieră
ALL OVER YOUR FACE
Un spectacol de Botond Nagy
- Cu:Paula Rotar, Denisa Blag, Ioana-Maria Repciuc
- Scenografia: Valentin Oncu
- Costume: Sorana Oltean
- Coregrafia: Ştian Ionuţ-Claudiu
- Lightning Design: Erőss László
- Coloana sonoră: Botond Nagy
- Mentor: Sinkó Ferenc
Mulţumiri speciale: küb_beat
Am fi putut să facem un spectacol în care să vorbim despre violenţă, moartea unui întreg popor, despre dragoste şi singurătate. Teme vaste. Şi apoi am început să vorbim despre lucrurile mărunte ale vieţii. Despre fricile, visele, familiile, bucuriile, poveştile de zi cu zi. Şi, fără să vrem, am vorbit despre noi înşine.
Este un studiu pe tema tinereţii, a relaţiilor pe care le purtăm cu noi toată viaţa… poveşti din tinereţe cu o bătaie de inimă spre viitor, cu un vibe sau o linişte în prezent şi totodată o revoltă împotriva decepţiei de viaţă.
Un living room. Nişte microfoane. Un pahar de vin, paradă haute-couture. Sinceritate, libertatea clipei. A spune poveşti. Dar ce, noi vrem neapărat să facem teatru?
„Haideţi fetelor, dansăm, dansăm!” Sau doar Spune-mi că mă iubeşti…
O producţie Reactor de creaţie şi experiment, în cadrul proiectului Fresh Start
Recomandat: 18+
________________________________________________________________________________
Rezervări:
Avanpremiera: joi | 1 septembrie | ora 20:00
www.reservr.net/u/reactor/event/mVRdkoFlnhlPvbIF
Premiera: vineri | 2 septembrie | ora 20:00
www.reservr.net/u/reactor/event/J4NYgD9Qz7PRPvgn
Bilet întreg: 20 lei
Bilet studenţi: 12 lei
Sâmbătă, 10 septembrie, ora 20:00 – avanpremieră
Duminică, 11 septembrie, ora 20:00 – premieră
DOCUANIMAL – Un spectacol despre convieţuirea oamenilor cu animalele
- Regia: Olga Macrinici
- Cu: Andreea Ajtai, Oana Nemeş şi Paul Sebastian Popa
- Dramaturg: Emőke Bodor
- Scenograf: Denisa Berceanu
- Mentor: David Schwartz
Sunt animalele fiinţe inferioare oamenilor? Ştim întotdeauna care sunt necesităţile animalelor noastre? Le acordăm suficientă atenţie? Care este motivaţia noastră reală atunci când ne alegem un şarpe, o iguană sau un câine ca şi animal de companie?
Acestea sunt câteva dintre întrebările la care spectacolul DOCUANIMAL încearcă să răspundă, surprinzând atitudinea şi poziţia oamenilor în relaţie cu animalele pe care le întâlnim în fiecare zi.
Realizat în urma unui proces de documentare, spectacolul s-a construit pe baza materialelor obţinute în interviuri cu persoane a căror activitate implică direct animalele: medici veterinari, terapeuţi, angajaţi la pet shop, instructori canini, biologi şi activişti în domeniul protecţiei animalelor, precum şi din poveştile oamenilor de lângă noi, a căror viaţă s-a schimbat odată cu apariţia unui animal de companie.
O producţie Reactor de creaţie şi experiment, în cadrul proiectului Fresh Start
Rezervări:
Avanpremiera: sâmbătă | 10 septembrie | ora 20:00
www.reservr.net/u/reactor/event/mBGdxnzFzrYsPJZD
Premiera: duminică | 11 septembrie | ora 20:00
www.reservr.net/u/reactor/event/VL9Xb9uCu8IUuQua
Bilet întreg: 20 lei
Bilet studenţi: 12 lei
______________________________________________
Proiectul Fresh Start – Rezidenţe de creaţie este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă pentru conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Fresh Start e realizat de asemenea cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca. Proiectul susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.