Pregătire pentru examenul de admitere la UMF și simularea admiterii – află când

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează și în acest an cursuri de pregătire şi examen de simulare a admiterii pentru tinerii care doresc să studieze la Facultatea de Medicină, Medicină Dentară sau Farmacie.

Examenul de simulare a admiterii la UMF ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca va avea loc la începutul lunii mai. Înainte de acesta, UMF a organizat cursuri de pregătire, cursuri filmate la care viitorii studenți au acces online.

Aceste cursuri sunt interactive și pot fi urmărire pe parcursul lunii martie și aprilie. Admiterea la UMF Cluj, însă, nu va avea loc online, ci va fi un examen scris clasic, cu respectarea distanțării fizice și a altor măsuri de siguranță sanitară. Află amănunte de la rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu, dintr-un interviu acordat Via Cluj TV.

Înscrieri

Viitorii candidați la examenul de admitere 2021 vor avea posibilitatea să aprofundeze materia, să își testeze cunoștințele și să se familiarizeze cu atmosfera și condițiile reale de la un concurs de admitere. Cursurile de pregătire vor avea loc în zilele de sâmbătă ale lunilor martie și aprilie, pe platforma online a universității, iar cei interesați se vor putea înscrie pe site-ul universității, până la data de 14 martie 2021.

După înscriere, fiecărui candidat i se va genera un cont individual care îi va asigura accesul pe platforma pe care vor avea loc cursurile. Cursurile de pregătire vor rămâne la dispoziţia celor înscrişi și vor putea fi accesate în orice moment, până la data examenului de simulare. De asemenea, universitatea pune la dispoziția viitorilor candidați la examenul de admitere și teste de admitere de Biologie, Biologie vegetală, Chimie organică și Chimie anorganică.

Pentru că, anul trecut, din cauza pandemiei de COVID-19, examenul de simulare a admiterii s-a desfășurat online, în condiții foarte bune, conducerea universității a decis ca acesta să fie organizat la fel și pe viitor. Astfel, examenul de simulare a admiterii pentru anul universitar 2021-2022 va avea loc în data de 8 mai 2021, pe aceeași platformă online pe care se vor desfășura cursurile de pregătire.

Related posts

Leave a Comment