
Nu vă acordaţi sporuri după cum vă taie capul, că daţi banii înapoi! Acesta este avertismentul transmis primarilor de prefectul Clujului, Florin Stamatian, îngrijorat că unii au hotărâri judecătoreşti în care li se acordă sporuri ilegale.Angajaţii statului au pierdut, prin noua lege a salarizării, sporul de dispozitiv de 25%. Unii primari i-au spus însă prefectului judeţului Cluj, Florin Stamatian, că acest spor le-a fost acordat prin instanţă, deci au dreptul să-l încaseze.
Stamatian le-a atras atenţia că pentru a primi banii, sentinţele au nevoie de avizul Ministerului Justiţiei. Deocamdată, nimeni nu şi-a trecut sporul pe fluturaşul de salariu.
Necesitatea avizului invocat de prefectul Florin Stamatian este unul dintre motivele pentru care sindicatele din administraţie vor picheta peste câteva zile prefectura.