Povești de Viață în Luna Magiei: Alex Moholea și pasiunea prin care a contribuit la un record mondial

Alexandru Aurian Moholea este elev în clasa a VI-a la Școala “Ion Creangă” din Cluj-Napoca și la vârsta lui a reușit să contribuie la un record mondial.

Spre deosebire de alți pre-adolescenți, Alex are o pasiune aparte. Dacă pentru mulți copii, Lego este doar un joc, pentru el, Lego reprezintă o întreagă lume prin intermediul căreia simte că poate da frâu liber imaginației și asupra căreia își poate lăsa amprenta.

Marea sa realizare de până acum, în ce privește deosebita pasiune pe care o are, este faptul că a contribuit la un Record Mondial în realizarea celui mai mare oraș Lego, construit vreo-dată. S-a întâmplat anul trecut, când a mers la Lego Land în Germania, locație unde participanții au trebuit să construiască fiecare câte o casă din acest oraș, respectând 3 reguli impuse de către organizatori. Mai exact, casa trebuia sa aibă pereți solizi/ acoperiș, ferestre și ușă, iar el a făcut față, cu lejeritate, tuturor cerințelor.

Această afinitate pentru jocul de construcție a dezvoltat-o în timp, iar începuturile și le amintește diferit față de mama, care l-a încurajat mereu. “Primul set pe care i l-am oferit în dar a fost Castelul de Gheață” ne împărtășeșete mama, Iuliana Moholea. Cu toate acestea, Alex insistă că dragostea pentru lego a început atunci când a construit o pisică, un personaj din cel de-al doilea film creat după joc.

De altfel, este și un cinefil înrăit. “Dacă cineva are nevoie de o recomandare despre un film, cu siguranță, Alex i-o poate oferi. Are o agendă în care își notează toate filmele pe care le-a văzut”, mai spune mama.

Anul acesta are deja 224 de filme vizionate, iar cel mai mult dintre ele i-a plăcut ultima ecranizare a trilogiei “Gardienii Galaxiei”.

“Este trilogia mea preferată pentru modul în care reușește să îmbine comedia cu emoția și familia cu acceptarea de sine. Și, da, prefer să văd filmele în cinematograf pentru că amploarea sunetului, întunericul și lumina ecranului mare, precum și reacțiile publicului, toate contribuie la experiența în sine”, ne explică băiatul.

Atât filmele, cât și benzile desenate îi servesc drept sursă de inspirație pentru lego. În prezent este axat, preponderent, pe realizarea de figurine, iar până ajunge la a crea figurina perfectă poate dura săptămâni sau chiar luni.

“De obicei, figurinele vin ambalate în niște cutii speciale interiorul cărora nu poate fi văzut decât la deschidere, astfel încât o anumită figurină poate fi achiziționată doar prin proba cântarului. Trebuie să te documentezi despre ea, să știi cât cântărește, ca să o poți adăuga colecției” precizează Alex.

La fiecare figurină pe care o construiește, Alexandru Moholea adaugă mereu și o notă personală, modificând sau venind cu elemente în plus, pentru o îmbunătăți. L-am întrebat care dintre figurinele pe care le deține i-ar plăcea să le expună și a menționat două: Moon Knight și Jack Sparrow, personajul din filmul Pirații din Caraibe, realizarea ultimei fiind un proces de câteva luni, iar figurina fiind un unicat conceput, exclusiv, de către Alex.

Pasiunea nu este una ieftină, pentru că fiecare set nu costă puțin, totuși, părinții îl susțin mereu. “Este un copil foarte norocos. Noi suntem mândri de el și îl susținem în tot ceea ce face, pentru că în acest mod își dezvoltă răbdarea, dexteritatea și creativitatea. Eu cred că va ajunge acolo unde își dorește, motiv pentru care atât noi, părinții, cât și rudele, cu fiecare ocazie, îi oferim bănuți ca să își achiziționeze piesele de lego dorite. Tot un set de lego a fost și ce și-a cumpărat din prima bursă școlară obținută” afirmă d-na Moholea.

De altfel, familia a fost cea care i-a cultivat personajului nostru și gustul de frumos, dar și bucuria dăruirii. Alex cochetează și cu fotografia, iar de câte ori are ocazia se implică și în acte caritabile. Chiar a reușit să îmbine aceste două lucruri donând o parte din fotografiile sale pentru decorarea unui hol de la Spitalul de Oncologie.

Ca și planuri, Alexandru și-ar dori să poată publica o carte despre povestea figurinelor de lego pe care le-a creat. Spune că lucrează la acest proiect împreună cu Alexandra, fiica nașei lui și cea mai bună prietenă. Deocamdată, însă, prioritară este școala și își amână planurile până la momentul potrivit.

Pe viitor, însă, se vede profesor de limba engleză. Îi place foarte mult să le explice altor colegi diverse chestii și stăpânește lejer engleza, limbă în care, deseori, se exprimă chiar mai bine decât în română. Se pregătește să participe, în curând, la etapa Națională a unui Concurs de Discurs Public in Limba Engleză și este foarte încrezător în succesul pe care îl va avea.

Fiind în Luna Magiei l-am întrebat ce își dorește de la Moș Crăciun. “Dacă l-ați fi întrebat acum doi ani, cu siguranță, spunea că vrea să ajungă voluntar la magazinul Brick Depot, doar ca să se afle printre piesele de lego” spune Iuliana zâmbind. “Astăzi deja face înregistrări video și participă la selecția de review-eri pentru seturile de lego, concurs pe care sperăm să îl ia și să facă aceste recenzii pe viitor”, mai adaugă ea.

Păstrând pe chip o umbră din zâmbetul mamei, dar cu o privire foarte matură, Alexandru ne destăinuie că are o scurtă listă cu obiecte materiale, din care îi dă Moșului libertatea de a alege ce să ii ofere și râde cu subînțeles către d-na Moholea. Dincolo de ce își dorește pentru el, însă, băiatul redevine serios și afirmă cu toată sinceritatea “Îmi doresc ca Magia Crăciunului să ne atingă pe fiecare indiferent de pasiuni sau recorduri”.

Related posts

Leave a Comment