Un nou pod nou va fi construit în localitatea Ciurila, pe același amplasament, la kilometrul 17+700 al drumului județean DJ 107R, după ce vechiul pod va fi demolat.
Până la finalizarea acestuia, traficul rutier se va desfășura pe un pod provizoriu construit din tuburi de beton prefabricate de 1.500 mm, amplasat în aval de podul existent.
Lucrările la podul provizoriu au fost finalizate, traficul rutier desfășurându-se în condiții normale.
Necesitatea reabilitării complete a podului din Ciurila a fost determinată de starea de degradare a acestuia, dar și de motive care țin de siguranța rutieră, respectiv lățimea redusă a părții carosabile. Astfel, în baza propunerii experților în domeniu, a fost luată decizia demolării vechiului pod și construirii unuia nou.
Noul pod va avea o singură deschidere în lungime totală de 10,14 metri, o lățime de 10 metri și o parte carosabilă de 6,50 metri.
În vederea construirii noului pod din localitatea Ciurila, au fost alocați 1.899.279,21 lei (TVA inclus) prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și 146.011,85 (TVA inclus) din bugetul județului.