Pe sarma la 30 m inaltime si la 54 de ani!

Ieri la orele 1 si 7 seara, publicul clujean a asistat in Piata Catedralei ortodoxe, la un spectacol aproape unic. Sosit de doua zile in orasul nostru, profesorul german Strohschneider si-a executat in fata a cateva mii de cetateni cu rasuflarea taiata, o seama de exhibitii gimnastice din genul acelora care iti zbarcesc parul pe cap si-ti scot basici pe spinare.

„Grupurile alegorice de bronz ale Teatrului Naţional şi coşurile palatului Iliescu prin care se termină strada Regina Maria au fost unite printr-o sârmă de grosimea unei frânghii solide, întinsă până la plesnire şi <<consolidată>> cu altele mai subţiri, al căror capăt a fost fixat pe pământ cu saci grei de nisip. Distanţa de la pământ la sârmă s-a putut aprecia, aproximativ, la 30 m, iar lungimea ei, adică distanţa între cele două clădiri unite prin sârmă, la circa 35-40 m. Sub sârmă, pe tot parcursul şi drept <> pentru orice eclipsă de-o clipă a nervilor, caldarâmul golaş al străzii plus grilajele de fier, cu ţepe nenumărate, care reglementează accesul pe mai multe locuri la intrările teatrului…Pe o astfel de muchie ascuţită dintre fiinţă şi nefiinţă, a ţinut profesorul Strohscheneider să-şi <>., săvârşind acte de isteţime şi bravuri de echilibristică uimitoare.

Omul

Este în vârstă de 54 de ani, are statură mijlocie, mlădioasă ca un corp de panteră, e căsătorit, ba, dacă sunt adevărate şoaptele prinse din valurile mulţimei, are şi doi copii. Unii spuneau chiar, că până şi soţia gimnasticului fantast a asistat, cu credinţă conjugală de granit la exhibiţiile tovarăşului său de viaţă. Şi asta – pour l`amour de l`art…

Isprava

Punct la orele anunţate, profesorul îmbrăcat într-o flanelă uşoară îşi făcu apariţia pe acoperiş, la una din extremităţile sârmei. Piaţa Catedralei gemea, de valurile curioşilor, care au umplut-o până la ultimul loc, ca o corabie de piraţi din secolul al XVIII-lea, supra încărcată de pradă. Apariţia <> şi salutul său de rigoare, adresat într-o românească stricată miilor de gură cască din absolut toate straturile sociale şi din toate vârstele, au determinat, ca prin vrajă, o tăcere de mormânt, scurtă pentru un ceasornic cu umblet precis, dar lungă cât un crâmpeiu de eternitate pentru nerăbdarea firească a spectatorilor.

Unul din adjutanţi îi oferi atunci <<neamţului pehlivan>> o prăjină lungă de câţiva metri, obiect nedespărţit de profesor în clipele în cari, de dragul pâini, cochetează, conştient cu perspectiva infinit de probabilă de a-şi frânge ciolanele. Este unealta cu care, în umblare pe sârmă, îşi reface echilibrul ameninţat…Iată-l imediat pe platformă, iată-l apoi angajat în defileul morţii, păşind agale pe sârmă cu o siguranţă şi cu un calm de parcă ar merge voios să încaseze un câştig de loterie de 10 milioane. Punctele programului sunt înşirate cu tâlc. Riscul şi fantastul lor sporeşte în progresiune aritmetică. Mai întâiu face pe sârmă o scurtă plimbare, mergând, ca toţi muritorii normali, înainte. La al doilea punct, o taie, tot înainte pur şi simplu, la fugă, de-ţi vine a crede că-l supără, la regiunea şezutului, o muscă columbacă…Dar profesorul nu e mulţumit cu atât. În vreme ce publicului înmărmurit i se lungesc urechile de groază, o zbugheşte pe sârmă de-a îndărătelea, de parcă – cum s-ar exprima Nea Niţă Pitpalac – <>.

Cină gustoasă, dar terifiantă

Dar, din toate exhibiţiile, una a pus vârf tuturor. Profesorul s-a simţit la un moment dat, flămând ca un lup. S-a decis atunci să cineze, în toată regula, pe frânghie…A luat cu sine o masă, un scaun, diferite scule şi-a pornit iarăşi spre mijlocul sârmei. Ajuns la ţintă, şi-a pus masa, a scos din sertarul ei un prisos de chibrite, lingură, furculiţă, cuţit, şezând boereşte pe un scaun. Şi-a trântit o sfântă de papară acolo sus şi-a mâncat cu poftă. Ba, ca îndrăzneala să atingă culmea, a invitat şi pe cei de jos la o mică gustare, la un milimetru de ghearele reci ale morţii.

Toate ca toate, dar asta a scos publicul din sărite. Tăcerea de mormânt s-a tulburat dintr-o dată; un freamăt de mirare a cuprins toată suflarea. Am înregistrat, la acest punct al programului, în treacăt, exclamări ca acestea: Nemaipomenit! Bravo! Bată-l Maica Precistă! Să ştiţi că-i coada veacului! Al dracului Neamţ! Vai de mămulica lui! Doamne fereşte pe neam de neamul meu de asemenea gusturi! Dar pehlivanul curajos nici că se sinchisea. Mâncă cu poftă, aprinse şi-o ţigaretă şi începu să-şi bălăbănească şi picioarele în văzduh…

Jos, miile de spectatori se înghesuiau, se călcau, se striveau literalmente. Un domn care nu mai putea suporta înghesuiala observă atunci, simţind fulgere de durere la bătături: e destul de nebun, ca întreg oraşul să înnebunească! Şi se smulse furios din cleştele mulţimii, pentru a se îndrepta spre domiciliu.

Mărturisesc, ieşirea aceasta a cetăţeanului, m-a cam pus pe gânduri. Ştiind că oamenii îşi mai pot câştiga traiul de toate zilele şi altfel şi că destule riscuri ne pasc zilnic şi fără frânghia ucigaşă dintre casa domnului Iliescu şi Teatrul Naţional, n-ar fi cazul să zicem: o fi artă – se poate, dar şi nebunie berechet”. [„România Nouă”, Anul II, nr.49, Cluj, 4 martie 1934].

Related posts

Leave a Comment