La sfârșitul lui februarie 1785, Transilvania era în fierbere. Iobagii din satele importante din Munții Apuseni erau obligați să pornească spre Alba Iulia, unde urma să aibă loc execuția capilor răscoalei din 1784: Horea, Cloșca și Crișan. Însă Crișan a dejucat planurile autorităților: s-a spânzurat în celulă cu nojițele de la opinci.
În 25 februarie, Horea și-a dictat testamentul preotului Nicolae Rațiu. Este un document banal, prin care el își împărțea bruma de avere. Nu există nici o idee care să inspire lupta politică. De altfel, Horea nici nu ar fi putut să facă altfel; în cursul interogatoriului la care a fost supus, împreună cu Cloșca, a negat cu încăpățânare orice legătură cu răscoala din toamna anului precedent. Horea încă spera să fie grațiat; el se bucurase de stima unor personaje influente din Viena, pe care le cunoscuse în timpul vizitelor făcute în capitala imperială, pentru a cere drepturi pentru iobagii transilvăneni.
Horea, mason
Istoricii au descoperit documente care atestă faptul că Horea intrase într-o lojă masonică și credea că va fi scăpat. Atunci când a devenit evident că nu va scăpa cu viață, liderul răsculaților a început să spere că va scăpa de tortură. Pentru rebeliune, pedeapsa maximă prevăzută în codul penal austriac era decapitarea cu sabia. Însă nobilii din Transilvania au decis să transforme execuția lui Horea și Cloșca într-un spectacol menit să îi intimideze pe iobagi. Așa că cei doi lideri ai răscoalei au fost trași pe roată, în 28 februarie.
Torturile la care au fost supuși i-au revoltat inclusiv pe mulți dintre nobilii adunați la Alba Iulia. După execuție, trupurile capilor răscoalei au fost tăiate în mai multe bucăți și expuse în satele din Munții Apuseni, pentru a-i îngrozi pe moți. Grovăzia acestei execuții a eclipsat ororile care fuseseră comise de răsculați cu câteva luni înainte.
Citiți întregul articol pe RFI.ro.
