Ștefan Cicio Pop a avut o viață grea. A rămas orfan de mic, însă a avut șansa să fie adoptat de unchiul său, Vasile Pop, din Gherla. Și-a făcut studiile gimnaziale la Dej, apoi a fost admis la Liceul Maghiar de Stat din Dej, iar apoi s-a transferat la Liceul Maghiar de Stat din Sibiu. Cunoștea foarte bine limbile maghiară și germană, astfel că a plecat să studieze științele juridice în Budapesta și Viena. A devenit doctor în drept în 1891.
Ștefan Cicio Pop s-a stabilit în Arad, unde a devenit avocat și s-a implicat în activitatea Partidului Național Român. Era unul dintre liderii tinerei generații de politicieni români, din care mai făceau parte Iuliu Maniu și Alexandru Vaida-Voevod. A fost apărătorul principal în procesul memorandiștilor, la Cluj.
Ștefan Cicio Pop a avut ideea ca, după ce memorandiștii au fost condamnați, să apeleze la regele Carol I al României. Ca urmare a intervenției Regelui, împăratul austro-ungar Franz Jozef i-a grațiat pe memorandiștii români.
El a fost ales, în 1905, deputat de Șiria în Parlamentul din Budapesta. A criticat deschis autoritățile austro-ungare și a avut de plătit din greu pentru curajul său. În anul 1906, deși era deputat, a fost condamnat la trei luni de închisoare și o amendă de 800 de florini.
În anul 1918, Ștefan Cicio Pop a devenit unul dintre principalii lideri ai românilor ardeleni. A devenit președintele Consiliului Național Român Central, care reunea reprezentanți ai Partidului Național Român și ai Partidului Social-Democrat. Și-a pus casa la dispoziția Consiliului. În casa sa din Arad, membrii Consiliului au decis convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, care a decis Unirea Transilvaniei cu Regatul României. Ștefan Cicio Pop a devenit vicepreședinte al Adunării.
Citiți întregul articol pe RFI.ro.
