Pentru liderii românilor ardeleni, anul 1892 era unul de bilanț; se împlineau 25 de ani de la Ausleigh. Este vorba de compromisul dintre Viena și Budapesta prin care Imperiul Austriac era transformat în Imperiul Austro-Ungar. Acest compromis a avut drept rezultat încorporarea Marelui Principat al Transilvaniei în Regatul Ungariei.
Ausleigh-ul a avut drept rezultat anularea legilor referitoare la egala îndreptățire a românilor din Transilvania, votate de Dieta de la Sibiu. De asemenea, compromisul a însemnat debutul unei politici agresive de maghiarizare a tuturor naționalităților din regatul maghiar.
În aceste condiții, conducerea Partidului Național Român l-a mandatat pe avocatul Iuliu Coroianu să redacteze un document prin intermediul căruia să solicite drepturi politice pentru românii ardeleni. Documentul, numit Memorandum, a fost aprobat de participanții la conferința extraordinară a Partidului Național Român din 13 martie 1892.
Au trimis documentul înapoi
O delegație a Partidului Național Român, care nu recunoștea încorporarea Marelui Principat al Transilvaniei în Ungaria, a mers la Viena, pentru a-i înmâna Memorandumul împăratului Franz Jozef. Pentru că liderii românilor ardeleni i-au adresat documentul în calitatea sa de împărat austriac, nu în cea de rege al Ungariei, documentul a fost trimis nedeschis Guvernului din Budapesta, care l-a trimis, de asemenea, nedeschis, liderilor Partidului Național Român. Drept urmare, aceștia au decis să îl publice în presă.
Memorandumul a declanșat o avalanșă de articole critice în presa internațională. Drept urmare, liderii românilor ardeleni au fost judecați și condamnați la închisoare. În cursul procesului, președintele Partidului Național Român, Ioan Rațiu, a rostit celebrele cuvinte: ”Existența unei națiuni nu se discută, ci se afirmă!”.
Citește întregul articol pe RFI.ro.