În anul 1968, Cehoslovacia era scena unor reforme care puneau sub semnul întrebării rigiditatea sistemului comunist. Reformele erau promovate de Alexander Dubcek, un politician care surprindea prin ideile sale liberale. Atunci când Alexander Dubcek a pus sub semnul întrebării rolul conducător al Partidului Comunist, sovieticii au decis să intervină.
În august 1968, armata sovietică, precum și cele ale sateliților URSS, au invadat Cehoslovacia, pentru a pune capăt Primăverii de la Praga. Singura țară din alianța dominată de URSS, numită Tratatul de la Varșovia, care s-a opus invaziei a fost România.
Gest radical
Tancurile sovietice au strivit sub șenilele lor speranțele cehilor și slovacilor în democratizarea țării lor. Oprirea reformelor și instaurarea unui comunism rigid și dogmatic au dus la demoralizarea cetățenilor Cehoslovaciei. În acest context, în ianuarie 1969, un tânăr de 20 de ani, care studia istoria și economia politică la Univeristatea Carolină din Praga a decis să facă un gest radical.
În 16 ianuarie, studentul Jan Palach a mers în Piața Wenceslas și și-a dat foc în semn de protest față de invazia sovietică. Anterior, el trimisese o scrisoare mai multor personalități publice, prin care afirma că reprezintă o organizație clandestină de rezistență, formată din oameni dispuși să se autoincendieze până când cererile lor vor fi ascultate. Aceste cereri vizau, printre altele, abolirea cenzurii și oprirea distribuirii ziarului Zpravy, tipărit de forțele de ocupație.
Comuniștii au încercat să prezinte gestul lui Jan Palach drept o decizie a unui nebun. Însă, atunci când Jan Palach a murit, în 19 ianuarie, vestea a zguduit sufletele locuitorilor Pragăi. Funeraliile lui Jan Palach s-au transformat într-un protest masiv împotriva ocupației sovietice. În 25 februarie, un alt student și-a dat foc în Piața Wenceslas, iar în 4 aprilie, un al treilea tânăr s-a autoincendiat la Praga.
