O stradă din orașul italian Florența va purta numele Reginei Elena a României.
Potrivit Casei Regale a României, la inițiativa unor organizații civice reprezentând comunitatea românească și pe cea italiană, Consiliul Orașului Florența a votat în favoarea atribuirii numelui Reginei Elena a României unei străzi sau unui parc public din străvechea urbe.
Meritul pornirii acestui demers patriotic și istoric, demn de toată admirația, aparține doamnei Melania Cotoi, președinta Asociației AlterNATIVA, a transmis Familia Regală.
În cursul lunii mai 2021, va avea loc la Florența comemorarea Reginei Elena, iar anul viitor va fi inaugurată locația publică purtând numele acesteia.
Inițiativa civică românească este urmărită îndeaproape de către Majestatea Sa Margareta.