O nouă avertizare de instabilitate atmosferică valabilă pentru ziua de marți, 5 august, în intervalul orar 12:00 – 21:00 a fost emisă de către Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Potrivit meteorologilor, fenomenele meteo severe vor afecta sudul și estul Transilvaniei, Munții Apuseni și Carpații Orientali.
În zonele vizate se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de până la 70 km/h și, pe alocuri, căderi de grindină, iar cantitățile de apă vor fi semnificative, ajungând la 20–30 l/mp, iar local chiar peste 40 l/mp, în intervale scurte de timp sau prin acumulare.
Manifestări de instabilitate atmosferică pot apărea și în alte regiuni ale țării, izolat în restul Transilvaniei, precum și în Oltenia, Muntenia și nordul Moldovei.