O demisie neprevăzută, cade coaliţia?!


După ce presa a anunţat că Guvernul pregăteşte mutarea de demisie a ministrului educaţiei Ecaterina Andronescu, iată că premierul Emil Boc anunţă că a informat şi consultat coaliţia în legătură cu remanierea lui Dan Nica, ministrul de Interne şi vicepremier. O mutare spectaculoasă mai ales în contextul bătăliei electorale care se anunţă să se încingă pe zi ce trece.Nu cred că doar declaraţiile despre fraudarea alegerilor şi creşterea infracţionalităţii sunt motivele enumerate de premierul Emil Boc pentru propunerea de remaniere a lui Dan Nica din funcţia de ministrul de Interne.Cred că principalul motiv îl constituie faptul că Ministerul de interne şi faimosul serviciu doi şi un sfert au intrat în posesia unei mape de partid, anunţată de craiul social-democraţilor bucureşteni Marian Vanghelie. Şi această decizie a fostluată în contextul în care esxistă o lipsă de progrese în combaterea infracţionalităţii de către ministerul condus de Nica, dar şi declaratiile acestuia despre posibilele fraude electorale. Mă întreb, dacă fraudele electorale au fost “interceptate” de pe acum de vigilentul ministru de interne şi dacă declaraţiile acestuia se bazeză şi pe nişte probe convingătoare. Altfel, acestea pot fi considerate nişte picături de ploaie care vor să stârnească furtuna.Şi când te gândeşti că în parteneriatul de guvernământ, la care s-au asociat partidul democrat liberal şi partidul social democrat, s-a dorit o soluţie de stabilizare a ţării şi a politicii româneşti.
Nu este vorba doar despre ce strategii să aplici în faţa unei crize pe care o avem doar în capul nostru, dar nu şi la băncile româneşti care au profituri exorbitante. Nu putem pune problema că există un plan anticriză asumat de întreaga coaliţe guvernamentală…Întrucât există interese şi strategii personale, electorale şi de moment. Remarcăm că unii s-au aciuat la putere şi în opoziţie, fără să-şi asume un rol şi o misiune în actul guvernării. Politicianismul este o practică care mai este utilă şi astăzi unor partide şi politicieni care vor dinadins să ne ducă cu preşul.
În loc să existe o stabilitate şi o coabitare în actul guvernării, politicienii ajunşi în funcţie de miniştri nu îşi mai dau seama când sunt reprezentanţii partidelor şi când sunt reprezentanţii ţării. Iar acest lucru este inacceptabil şi dăunător unei societăţi moderne. Pentru că unii s-au învăţat să se manifeste după jumătăţi de măsură şi să nu se dedice total funcţiei râvnite.
A avut motive premierul Boc să-l demită pe ministrul de interne Nica? Cu siguranţă le-a avut. Pentru că cetăţenii nu mai au siguranţa şi imaginea Ministerului de Interne s-a deteriorat grav în ultima perioadă de timp. În loc ca ministrul de Interne să fie preocupat de diminuarea infracţionalităţii şi sporirii protecţiei cetăţenilor, inclusiv combaterea fraudelor electorale, în caz că vor exista, acesta anunţă că va exista un tusrism electoral. Şi care e problema? Să înţelegem că Ministerul de Interne nu va putea stopa turismul electoral, că această instituţie nu mai poate face faţă provocărilor?
Şi atunci, te întrebi, care este menirea Ministerului de Interne, dacă nu cumva stoparea unor asemenea fenomene în societate. Afirmaţia nejustificată a ministrului de interne pune într-o situaţie de impas coaliţia guvernamentală. Cine va frauda alegerile, dacă tu ministru anunţi că va exista asemenea fraude…
Liderul PSD, Mircea Geoană, trebuie să îi aplice o pedeapsă severă acestui ministru, pentru că, până la urmă, Nica a pus o torpilă la temelia actului de guvernare, la care participă şi Partidul Social Democrat. De fapt, Dan Nica a purces la o pretinsă autodemascare şi a partidului din care descinge.
Pică coaliţa guvernamentală odată cu ministrul Nica?
În tot cazul, se pare că abia acum adevăratele jocuri electorale vor ieşi la suprafaţă…

Related posts

Leave a Comment