O colecție superbă de fluturi va putea fi admirată la Muzeul de Zoologie al UBB

Clujenii vor avea ocazia să admire în curând una dintre cele mai valoroase colecții de fluturi din România. Este vorba de Colecția de Lepidoptere Marg-Wladimir Manoliu, care a fost donată Muzeului de Zoologie al Universității Babeș-Bolyai (UBB).

Colecția este una importantă și valoroasă din punct de vedere științific și cuprinde numeroase specii de fluturi rari. De asemenea, modul de preparare și conservare a materialului conferă acestei colecții o ridicată valoare estetică. În perioada următoare, colecția urmează să fie inventariată, catalogată și valorificată din punct de vedere științific de către specialiștii UBB.

Printre speciile care se regăsesc în colecție se numără Albăstrelul transilvan, întâlnit pe pantele însorite de la Suatu, fluturii din grupul Maculinea, Colias myrmidone sau fluturele Apollo, specii devenite azi rare, protejate prin lege, dar și specii mai des întâlnite, unele chiar și în orașul Cluj-Napoca, precum fluturele Ochi de Păun sau Coada rândunicii.

Colecția a fost donată Muzeului Zoologic al UBB de către cei doi fii ai lui M. W. Manoliu, Mirel Radu Manoliu, respectiv Călin Mărgărit Manoliu, în calitate de moștenitori. Preluarea donației s-a desfășurat sub coordonarea Direcției Patrimoniu Cultural Universitar – Serviciul Muzee.

M. W. Manoliu a fost un pasionat entomolog amator care a colectat, pregătit și etichetat, cu rigurozitate științifică, diverse specii de fluturi din împrejurimile Clujului și nu numai. Încununarea muncii de o viață a acestuia se reflectă în colecția lăsată în urmă, colecție ce cuprinde câteva mii de exemplare. A corespondat și colaborat cu entomologii și colecționarii din țară și, prin schimburi de fluturi, și-a îmbogățit colecția cu unele specii rare și cu câțiva fluturi exotici.

Related posts

Leave a Comment