Piața chiriilor din Cluj-Napoca a început din nou să crească, în condițiile în care studenții au revenit în oraș. Ritmul de creștere a prețurilor chiriilor este mai mic decât în alți ani, în condițiile în care există o incertitudine economică provocată de contextul internațional și de măsurile fiscale anunțate de Guvern.
Clujul rămâne cel mai scump oraș din România, din perspectiva proprietăților imobiliare. Un metru pătrat construit într-un apartament costă, în medie, 2.500 de euro. Aceste prețuri mari înseamnă și chirii mai mari. Prețurile acestor chirii diferă în funcție de suprafețele apartamentelor, de numărul camerelor, de dotări și de amplasarea în cartiere. Astfel, în Piața Mihai Viteazu, un apartament de două camere, cu suprafața de 45 de metri pătrați, este închiriat cu 500 de euro pe lună, iar un apartament de 60 de metri pătrați, cu trei camere, costă 700 de euro pe lună.
În Mănăștur, există prețuri mai mici. Un apartament de 47 de metri pătrați, cu două camere, costă 380 de euro pe lună. În cartierul Zorilor, un apartament de 60 de metri pătrați, costă 700 de euro pe lună, iar exemplele ar putea continua. Experții în piața imobiliară spun că tendința de creștere a chiriilor va continua. Și aceasta pentru că, în Cluj-Napoca, învață câteva mii de studenți străini, dispuși să plătească chirii mai mari decât cele pe care și le permit studenții români. Apoi, există foarte mulți tineri care lucrează în industria IT sau în cea a serviciilor pentru afaceri, domenii care oferă salarii mai mari decât media. Acești tineri sunt dispuși, la rândul lor, să plătească mai mult pentru chirii, iar prin jocul cererii și al ofertei, crește nivelul chiriilor.
CITEȘTE ȘI: