Tabăra de Meșteșuguri – ediția 2025, organizată de către primăria municipiului Dej, prin Muzeul Municipal Dej, se va desfășura în perioada 1 – 5 septembrie 2025, între orele 09:00 – 12:00. În cadrul evenimentului, copiii cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani vor putea să descopere tainele tradițiilor și ale artei populare. Participarea la tabără este gratuită, iar înscrierile se fac în perioada 18 – 29 august 2025, de luni până vineri, între orele 9:00 – 16:00, la numărul de telefon 0743 326 048 sau prin mesaj privat pe…
Read MoreNews
Floreștiul investește peste 22 milioane lei în noul Parc de Agrement Poligon
UAT Comuna Florești anunță implementarea proiectului „Regenerare Zona Poligon prin amenajare Parc de Agrement Florești, comuna Florești, județul Cluj”, cod MySMIS 303498. Investiția este finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, în cadrul Obiectivului de politică 5 – O Europă mai aproape de cetățeni, Prioritatea 7 – O regiune atractivă, Obiectiv Specific 5.1. Finanțare europeană de peste 22 milioane de lei Proiectul are o valoare totală de 22.877.414,56 lei, din care 18.218.181,83 lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 2.786.310,14 lei sunt asigurați din bugetul național. Restul sumei…
Read MoreIULIUS 25 de ani: evenimente, festivaluri și experiențe unice în Iași, Cluj, Timișoara și Suceava
Într-un sfert de secol, rețeaua de proiecte IULIUS a devenit un reper pentru comunități, oferind spații unde oamenii se bucură de spectacole, concerte, festivaluri și evenimente unice, transformând centrele comerciale și ansamblurile mixed-use în adevărate huburi culturale și de divertisment. 25 de ani de evenimente și recorduri De la show-uri internaționale și festivaluri de muzică, la proiecții de film în aer liber, târguri tematice și campanii comunitare, miile de evenimente organizate au consolidat brandul IULIUS drept un pionier al experiențelor urbane. Până acum, peste 73 de milioane de vizitatori anual…
Read MoreWomen Rally a adus la Cluj cele mai talentate doamne pilot
Cea mai importantă competiție de sporturi cu motor dedicate doamnelor a avut loc la Cluj-Napoca. În weekend-ul care a trecut, la Cluj-Napoca s-au desfăşurat etapele 2 şi 3 ale Campionatului Naṭional Women Rally – Bosch Car Service 2025, Trofeul ClarSanit, etape care au desemnat campioanele acestui sezon. În atmosfera vibrantă a Clujului, sportul cu motor dedicat femeilor și-a arătat din nou forța și frumusețea și a îmbinat precizia pilotajului cu rafinamentul și spiritul de competiție. Evenimentul a adus împreună zeci de concurente, public entuziast și o atmosferă unică, unde eleganța…
Read More„Produs în Săcuieu” – Gustul autentic al Apusenilor ajunge la Gilău!
Comunitatea din Săcuieu aduce mai aproape de oameni tradițiile și produsele locale printr-un eveniment deosebit: „Produs în Săcuieu”, care va avea loc în 30–31 august 2025, la Târgul din Gilău. Evenimentul este dedicat micilor producători locali și are ca scop promovarea gusturilor autentice din Apuseni și susținerea lanțurilor scurte de aprovizionare. Vizitatorii vor putea descoperi: – brânzeturi artizanale din lapte de capră, – dulcețuri naturale din fructe de pădure, – povești autentice ale oamenilor care duc mai departe tradiția. „Ne dorim să aducem produsele noastre mai aproape de consumatori, într-un…
Read MoreHolbein cel tânăr a fost unul din cei mai buni portretiști ai secolului XVI
Hans Holbein cel Tânăr a fost un pictor și gravor germano-elvețian din Renașterea Nordică, recunosccut ca unul dintre cei mai mari portretiști ai secolului al XVI-lea. Cunoscut sub numele de „cel Tânăr”, Hans Holbein se distinge de tatăl său, Hans Holbein cel Bătrân, un pictor din perioada gotică târzie. Hans Holbein cel Tânăr s-a născut la Augsburg în jurul anilor 1497–98 și a fost fiul pictorului Hans Holbein cel Bătrân. A învățat în atelierul tatălui său alături de fratele său Ambrosius, s-au mutat la Basel în 1515, unde au făcut…
Read MoreFOTO Un tânăr accidentat în Cheile Turzii a fost salvat de către salvamontiștii clujeni cu ajutorul elicopterului SMURD
O acțiune de salvare complexă, care a necesitat și sprijin aerian din partea elicopterului SMURD Mureș s-a desfășurat în Cheile Turzii. Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj care asigurau permanența în Baza Cheile Turzii au fost alertați că pe grohotișul din apropierea traseului de Via Ferrata, un tânăr turist a suferit un traumatism în zona spatelui în urma unei lovituri de piatră, desprinsă de deasupra sa. Salvatorii au ajuns repede la victimă, care era căzută într-o zonă extrem de dificilă, i-au acordat primul ajutor și au solicitat…
Read MoreCum au ajuns naziștii la putere în Germania
Wehrmacht-ul ( „forța de apărare”) era forțele armate unificate ale Germaniei naziste din 1935 până în 1945 și a cuprins Heer (armata), Kriegsmarine (marina) și Luftwaffe (forțele aeriene). A înlocuit Reichswehr-ul și a marcat reînarmarea Germaniei dincolo de limitele Tratatului de la Versailles. Termenul Wehrmacht provine din wehren („a apăra”) și Macht („putere, forță”). Din punct de vedere istoric, se referea la orice forțe armate naționale, cum ar fi Wehrmacht-ul german din Constituția de la Frankfurt din 1849 sau Wehrmacht-ul polonez din Primul Război Mondial. În Constituția de la Weimar…
Read MoreOpere ale baronului Eötvös József, expuse la Ciucea
Muzeul Octavian Goga din localitatea clujeană Ciucea găzduiește, în perioada 20.08.2025 – 20.09.2025, o expoziție temporară de carte în cadrul căreia sunt prezentate câteva dintre operele politicianului maghiar Eötvös József. Potrivit organizatorilor, autorii maghiari au adus contribuții semnificative la literatura universală, inclusiv prin romane, poezii și eseuri explorând subiecte istorice și universale. De-a lungul secolelor, prezența culturii maghiare în România a fost una vizibilă, operele autorilor maghiari fiind traduse tot mai frecvent în limba română. Expoziția “Baronul Eötvös József în Biblioteca O. Goga” poate fi văzută de marți până duminică,…
Read MoreClujenii se întorc acasă cu mai multe premii prestigioase de la Festivalul Internațional de Folclor din Zakopane
La cea de-a 56-a ediție a unuia dintre cele mai prestigioase festivaluri folclorice din Europa, Festivalul Internațional de Folclor Montan din Zakopane, clujenii au strălucit pe scenă. Astfel, participanții se întorc, în țară, cu recunoaștere internațională și cu următoarele premii: – Talanga de Aur – Premiul I pentru Trio Transilvan „Zorile”; – Toporașul de Bronz – Premiul III pentru Formația de jocuri tradiționale „Zorile” din comuna Mociu, județul Cluj, alături de păstrători de tradiții din Câmpia Transilvaniei; – Premiul „In memoriam Dr. Mircea Câmpeanu” pentru primașul Țuli Carol; – Premiul…
Read More