Piesa de teatru-studio “Purificare” de Sarah Kane, regizată de Andrei Şerban şi pusă în scenă de Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, va fi jucată în deschiderea celei de-a 20-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Santander, din Spania.
În continuarea festivalului vor avea loc două reprezentaţii, pe 15 şi 16 octombrie 2009 în Pavilionul polisportiv al Universităţii Cantabria. Întâlnirea teatrală româno-spaniolă este realizată cu sprijinul Aulei de Teatru a Universităţii din Cantabria, cu colaborarea Caja Cantabria şi aportul nemijlocit al Institutului Cultura Român de la Madrid.“Purificare” este un spectacol al simbolurilor fundamentale, năucitor de viu, atingând inexprimabilul printr-o perfectă ştiinţă a relaţionării arhetipului cu opusul său – realitatea frustă. Transpunerea textului nu este crudă şi rece, deşi în punerea în scenă există multă cruzime, însă de o tulburătoare poezie.