Filarmonica de Stat „Transilvania” oferă, în prag de Crăciun, o serie de trei miniconcerte cu titlul O vioară mică de-aș avea (recomandate copiilor cu vârsta între 3-6 ani), atât în limba română, cât și în limba maghiară.
Evenimentele vin ca o urmare a succesului în rândul celor mici, dar și a celor mari, a miniconcertului pilot organizat în luna noiembrie la Qub Education.
Spectacolele vor avea loc joi, 21 decembrie 2023, de la ora 9:00 și de la ora 11:00, în limba română, iar la ora 10:00 în limba maghiară, în Sala Reduta de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Biletele sunt disponibile online pe entertix.ro. Preţul unui bilet este de 15 lei /copil, iar însoţitorii beneficiază de gratuitate.