Mii de români au participat la Garden Party oferit de Familia Regală de 10 Mai

Mii de români din toată ţara au participat la Garden Party-ul oferit de Familia Regală la Palatul Elisabeta din Bucureşti. La această sărbătoare au luat parte Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, Principele Radu al României, Principesa Elena a României împreună cu soţul său, Excelenţa Sa Alexander Nixon, precum şi Principesa Maria.

În afară de membrii Familiei Regale a României, la sărbătoarea independenţei şi a regalităţii au mai fost prezenţi preşedintele Academiei Română, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Gheorghe Duca, precum şi rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, Cornel Cătoi, precum şi rectorul Academiei Internaţionale Mauriziene de la Roma, marchizul Fabrizio Mecchi. Nu au lipsit nici liderii politic, precum preşedintele PNL, Ludovic Orban, sau primarul PSD al Bucureştiului, Gabriela Firea. De asemenea, au participat reprezentanţi ai mediului diplomatic, precum ambasadorul Marii Britanii, reprezentanţi ai înaltului cler, inclusiv Nunţiul Apostolic în România, IPS Miguel Maury Buendia, precum şi oameni de cultură, precum directorul Festivalului Internaţional Virginia Zeani din Târgu-Mureş, contele Marian Jurgiu, ori directorul Festivalului Internaţional de Ceramică Caolin, artistul plastic Ioan Sumedre jr., istoricul Cornel Jurju sau directorul Operei Naţionale Române din Cluj, Florin Estefan.

 

Participanţii la sărbătoare au putut să converseze şi să se fotografieze cu membrii Familiei Regale a României, să cumpere cărţi dedicate istoriei regale a României, să urmărească defilarea gărzii de onoare sau să deguste produsele oferite de Furnizorii Oficiali ai Casei Regale a României.

 

”10 Mai este o zi importantă pentru că este simbolul independenţei, al libertăţii şi al demnităţii României. În 10 Mai 1866, Carol I a devenit domnitorul României, în 10 Mai 1877 România şi-a proclamat independenţa şi în 10 Mai 1881 România a devenit Regat. Am văzut că au fost unii care au serbat independenţa pe 9 mai. Însă nici unuia dintre participanţii la actul independenţei, fie că este vorba de Carol I, de Ion C. Brătianu sau de Mihail Kogălniceanu nu i-ar fi venit ideea năstruşnică să serbeze independenţa în altă zi decât în 10 Mai. De aceea am venit de la Cluj în această zi, pentru a onora lupta celor care au realizat independenţa”, a declarat Valentin Lungu, vicepreşedintele Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei.

Related posts

Leave a Comment