Masa călugărilor în expoziție la Târgu-Mureș

O expoziţie inedită intitulată  „La masa călugărilor” a fost recent deschisă la Muzeul de Arheologie şi Istorie din Cetate, la Târgu Mureş, organizatori fiind  Muzeul Judeţean Mureş în parteneriat cu Muzeul Maghiar al Comerţului şi Turismului din Budapesta.

Ce legătură au obștile mănăstireşti cu gastronomia? Relaţia este mai strânsă decât ne-am putea imagina. Expoziția mureșeană încearcă astfel o ilustrare a modului în care au apărut ordinele călugăreşti catolice în Transilvania, ce rol au avut în societate, cum trăiau și îndeletniciri aveau călugării, cum mâncau, ce fel de cărți aveau, inclusiv cele de bucate după care se hrăneau, cât vin era recomandat să se consume pe zi  viețuitorii din mănăstiri. Astfel, în expoziție sunt prezentate diverse obiecte, începând cu uneltele agricole, articolele de bucătărie şi de farmacie, obiecte de cult sau cărţi de bucate, inclusiv un volum de reţete din 1660, scris de mână, ce conţine meniuri pentru zilele anului, pentru prânz şi cină, dar și colecţii de ierbare cu plante medicinale din secolul XVI, după cum menționează Agerpres. (foto Agerpres)

Related posts

Leave a Comment