Maestrul Mircea Albulescu s-a stins din viaţă

Actorul Mircea Albulescu a încetat din viaţă, în această dimineaţă, la Spitalul Floreasca din Capitală.La vârsta de 81 de ani, maestrul suferea de mai multe probleme cardiace, iar inima sa a cedat.

Mircea Albulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR).

A jucat în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti, a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic şi a jucat şi în peste 70 de filme, multe din acestea în regia lui Sergiu Nicolaescu, printre ele se numără “Dacii”, 1967, “Mihai Viteazul”, 1970, “Zile Fierbinţi”, 1975, “Revanşa”, 1978, “Pentru Patrie”, 1978, “Nea Marin Miliardar”, 1979, etc.

Este membru al Uniunii Ziariştilor şi doctor în arte. Timp de doi ani (30 decembrie 1992 – 04 aprilie 1994) a fost secretar de stat la Ministerul Culturii. A primit Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor.

În perioada 1985 – 2005, a fost profesor la Universitatea Naţională Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Din anul 2011 are o stea care îi poartă numele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, alături de alte personalităţi ale vieţii artistice româneşti.

Dat fiind faptul căavea grad de comandor, actorul va fi înmormântat cu onoruri militare; sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus sâmbătă în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti, iar duminică, la ora 14:00 va avea loc înmormântarea.

Related posts

Leave a Comment