Lucrețiu Pătrășcanu a fost un politician comunist, avocat, sociolog și economist român, precum și un membru important al Partidului Comunist Român. A fost profesor la Universitatea din București și a deținut o funcție guvernamentală spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. După ce s-a confruntat cu conducerea stalinistă a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Pătrășcanu a fost închis și executat în 1954.
Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la Bacău într-o familie politică proeminentă. Inițial poporanist, s-a alăturat Partidului Socialist din România în 1919 și ulterior a devenit unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist Român (PCR) în 1921. A studiat dreptul la Universitatea din București (a absolvit în 1922) și a obținut doctoratul la Universitatea din Leipzig în 1925. A fost un jurnalist prolific și a scris sub numeroase pseudonime.
După Revoluția din Octombrie, Pătrășcanu a devenit din ce în ce mai radical și a reprezentat PCR la cel de-al IV-lea Congres al Cominternului de la Moscova (1922). Arestat în 1924, când partidul a fost interzis, a fost închis la Jilava. În 1928, la Congresul de la Harkov, s-a opus afirmației Cominternului conform căreia moldovenii erau o națiune separată, argumentând că făceau parte din poporul român.
De la militant antifascist la ministru al Justiției
În anii 1930, Pătrășcanu a fost ales în Parlament prin Blocul Muncitorilor și Țăranilor (1931) și s-a alăturat Comitetului Central al partidului. A rămas activ în Comintern și în eforturile antifasciste, deși se pare că a dezvoltat îndoieli cu privire la stalinism. În 1936, a condus apărarea comuniștilor în Procesul de la Craiova, înainte de a fi demis după ce a fost el însuși denunțat ca fiind comunist.
Lucrețiu Pătrășcanu a fost închis în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv în lagărul de la Târgu Jiu alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej și alți lideri comuniști. Eliberat pentru scurt timp de guvernul fascist al Gărzii de Fier, el a fost arestat din nou sub conducerea lui Ion Antonescu și a rămas sub supraveghere până în 1944.
În acel an, Pătrășcanu a jucat un rol cheie în negocierile dintre Partidul Comunist și Mihai I al României, care au dus la lovitura de stat din 23 august 1944, ajutând la redactarea proclamației regale și ulterior semnând armistițiul cu Uniunea Sovietică. După lovitura de stat, a devenit ministru al Justiției (1944–1948), conturând noul sistem juridic, organizând Tribunalele Poporului și supraveghind epurările, deși România a urmărit penal relativ puțini criminali de război, iar unele pedepse au fost reduse.
Până la sfârșitul anilor 1940, au apărut tensiuni între Pătrășcanu și liderii partidului, precum Gheorghiu-Dej și Ana Pauker, deoarece acesta favoriza o abordare mai moderată, orientată spre țară, în locul unor politici staliniste stricte. Poziția sa independentă și izolarea politică crescândă l-au plasat în cele din urmă în conflict cu conducerea de linie dură a partidului.
Pătrășcanu rămâne un caz emblematic al epurărilor staliniste din România
Între 1946 și 1947, Lucrețiu Pătrășcanu a făcut parte din delegația românească condusă de Gheorghe Tătărescu la Conferința de Pace de la Paris și a semnat Tratatul de Pace, însă tonul său naționalist și poziția diplomatică independentă au stârnit suspiciuni în rândul supraveghetorilor sovietici și al liderilor de partid, precum Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Marginalizat treptat, cenzurat și exclus din conducere după 1948, Pătrășcanu a fost arestat pe 28 aprilie 1948 și supus unei anchete prelungite supravegheate de personalități precum Teohari Georgescu și Alexandru Drăghici.
Acuzat de „titoism”, spionaj și conspirație – acuzații legate de ruptura Tito-Stalin – a îndurat ani de detenție, tentative de suicid și interogatorii care s-au intensificat după epurările interne ale partidului din 1952. Nu au fost produse dovezi solide până când nu au fost obținute mărturisiri forțate prin metode dure.
După un proces-spectacol, inspirat de alte proceduri staliniste, Pătrășcanu a fost executat pe 17 aprilie 1954 la închisoarea Jilava. Cazul său a marcat apogeul represiunii staliniste din România. În aprilie 1968, Nicolae Ceaușescu l-a reabilitat postum, dând vina pe Drăghici și condamnând abuzurile comise în timpul anchetei, folosind totodată reabilitarea pentru a-și consolida propria autoritate. După 1989, Pătrășcanu a rămas una dintre figurile comuniste cele mai bine amintite din România, adesea văzut ca un lider patriotic și cu o gândire relativ independentă.
Surse:
- Lavinia Betea – Lucrețiu Pătrășcanu. Moartea unui lider comunist
- Cristian Vasile – lucrări despre istoria PCR și epoca stalinistă.
Foto: Pătrășcanu, Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej urmărind o paradă de 1 Mai în București, 1946, Ziarul Scânteia – Fototeca online a comunismului românesc.
Citește și:
Cea mai dezastruoasă perioadă a comunismului românesc
Ana Pauker a fost prima femeie în funcția de ministru de externe
