La ce ne-a ajutat aderarea la UE: vezi cum au evoluat principalii indicatori economici în România după 2007

Cercetătorii Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul UBB Cluj au realizat instrumentul de cercetare Romanian Economic Monitor (ROEM) au analizat evoluția celor mai importanți indicatori economici ai României, de la aderarea la Uniunea Europeană, până în prezent. Concluzia cercetătorilor a fost că evoluția pozitivă a acestor indicatori în întreaga regiune a rămas o constantă. Echipa care a realizat Romanian Economic Monitor a pus la dispoziția UBB CORE – Centrul Regional Nord-Vest de Orientare în Carieră al Cercetătorilor datele științifice necesare pentru a interpreta evoluțiile economice ale României, precum și informațiile necesare pentru ca cercetătorii din domeniul Științelor Economice și Științelor Politice să poată realiza cercetări prospective legate de economia românească și de politicile publice legate de acest domeniu. Centrul UBB CORE are, astfel, metodologia necesară pentru a investiga inclusiv impactul unor instrumente precum Planul Național de Redresare și Reziliență asupra performanțelor economiei românești. 
Studiul realizat de cercetătorii Universității Babeș-Bolyai. este unul comparativ, realizat pe indicatorii economici din România și Bulgaria, țări care au aderat la Uniunea Europeană în anul 2007, dar și pe indicatorii realizați de Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia, țări care au aderat în anul 2004.
Potrivit datelor statistice agregate de Romanian Economic Monitor și analizate de cercetătorii FSEGA, România a arătat o creștere mai rapidă în regiune, reușind să ajungă din urmă pe Ungaria în ultimii ani în privința PIB-ului pe cap de locuitor, a veniturilor nete, respectiv a volumului investițiilor străine.
În privința exporturilor românești, creșterile au fost mai puțin dinamice în comparație regională, dar și în acest caz volumul s-a triplat din 2007 încoace.
Toate aceste creșteri economice au fost bazate însă pe o creștere accelerată a gradului de îndatorare a României, deficitul bugetar rămânând astfel un risc major pentru economia țării.
La capitolul investiții străine directe, România se află pe locul III, după Polonia și Cehia, potrivit aceleiași cercetări.
UBB CORE este un centru de orientare în carieră a cercetătorilor științifici din județele Cluj, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud. UBB CORE este cofinanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, prin Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, iar beneficiarul proiectului este Universitatea Babeș-Bolyai.

ROEM este laborator de cercetare al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca, România), care include publicarea de date economice sub forma unor infografice interactive actualizate zilnic, menite să ofere o imagine completă și relevantă asupra stării actuale a economiei românești.

Scopul portalului este de a oferi o sursă de informare clară și ușor de înțeles pentru toți membrii societății cu privire la evoluția economiei românești, bazată pe surse de date credibile și verificate și de a oferi sprijin mediului de afaceri, decidenților economici și politici din România prin furnizarea unei analize precise și actualizate periodic a situației economice actuale și prin oferirea de studii de fundamentare pentru elaborarea de scenarii de prognoză pentru funcționarea eficientă a economiei.

Related posts

Leave a Comment