Una dintre cele mai importante personalități din istoria recentă a României a fost cardinalul Iuliu Hossu. Este vorba de o personalitate care a marcat profund viața publică românească și care a plătit cu viața opoziția față de toate formele de dictatură.
Iuliu Hossu s-a născut în 31 ianuarie 1885, în satul Milaș, comitatul Cluj, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar. El provenea dintr-o mică familie nobiliară românească. Unchiul său, Vasile Hossu, era episcop greco-catolic, iar tatăl său, Ioan Hossu, era preot greco-catolic.
Iuliu Hossu și-a început studiile în satul natal, apoi a devenit elev la Gimnaziul Lutheran din Reghin, în care a învățat temeinic limba germană. A urmat apoi cursurile Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureș, unde a învățat foarte bine limba maghiară. În cele din urmă, Iuliu Hossu s-a transferat la Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj. Tot în Blaj, în anul 1904, și-a început studiile teologice.
Tânărul Iuliu Hossu a obținut o bursă la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. Acolo, în anul 1906, a obținut titlul de doctor în Filosofie, iar în anul 1910, l-a obținut și pe cel de doctor în Teologie. Tot în 1910, în data de 27 martie, a fost hirotonit preot greco-catolic de către unchiul său, episcopul Vasile Hossu.
În acel an, a revenit acasă și a fost numit în curia Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj. A avansat în ierarhia administrativă și a devenit, în cele din urmă, vicar și secretar al lui Vasile Hossu.
La izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, frații lui Iuliu Hossu, precum și verișorii săi, au fost mobilizați în armata austro-ungară. Tânărul preot greco-catolic a participat la acțiunile de caritate legate de familiile soldaților.
Unul dintre verișorii săi, căpitanul Iustin Hossu, a luptat pe frontul sârbesc, apoi a fost mutat pe frontul rusesc, unde a murit ca erou. Iuliu Hossu a fost zguduit de această veste. A decis să devină preot militar. A fost primit gradul de sublocotenent în armata austro-ungară, la Timișoara. Apoi, în decembrie 1914, a fost trimis la Viena, în calitate de capelan al românilor greco-catolici din Regimentul de Infanterie 64, care păzeau capitala imperială. De asemenea, el alina suferințele românilor internați în spitalele vieneze.
În data de 3 martie 1917, împăratul Carol de Habsburg, în calitatea sa de Rege Apostolic al Ungariei, a decis să îl numească pe Iuliu Hossu episcop de Gherla, în locul unchiului său, care fusese transferat de la Lugoj și care murise. Papa Benedict al XV-lea a fost de acord cu această numire, astfel că Iuliu Hossu a fost hirotonit episcop în 4 decembrie 1917.
În mai puțin de un an, tânărul episcop greco-catolic de Gherla s-a afirmat drept lider al românilor ardeleni. De aceea, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, el a fost desemnat să vestească mulțimii de 100.000 de oameni decizia Unirii Transilvaniei cu Regatul României.
De asemenea, Iuliu Hossu a făcut parte din delegația trimisă de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia să vestească, în București, Regelui Ferdinand I, decizia Unirii. Alături de el se afla episcopul ortodox de Caransebeș, Miron Cristea, politicianul greco-catolic, Alexandru Vaida-Voevod, și politicianul ortodox, Vasile Goldiș.
În perioada interbelică, Iuliu Hossu a fost preocupat de reoganizarea eparhiei sale. El a mutat sediul episcopal de la Gherla la Cluj și a transformat vechea mănăstire a franciscanilor minoriți în catedrală. Tot PS Iuliu Hossu a ridicat noul sediu al Academiei Teologice Greco-Catolice și a revitalizat monahismul, cu ajutorul lui Leon Manu, unul dintre cei mai importanți călugări din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare.
Iuliu Hossu a devenit senator de drept în Parlamentul României și, totodată, membru de onoare al Academiei Române. Tot el a cumpărat reședința episcopală din Cluj.
După izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial, Transilvania de Nord a revenit sub controlul Ungariei. PS Iuliu Hossu a rămas la Cluj, unde a devenit și lider național pentru români. El s-a opus deportării evreilor transilvăneni la Auschwitz și a ascuns tineri evrei în reședința episcopală, pentru a-i salva. Datorită curajului său, deputatul comunității evreiești în Parlamentul României, Silviu Vexler, a propus Institutului Yad Vashem să îl declare pe Iuliu Hossu Drept între Popoare.
În toamna anului 1944, Transilvania de Nord a revenit sub control românesc. Însă, din 6 martie 1945, comuniștii au pus mâna pe putere în România. Ei au suprimat partidele democratice, apoi l-au obligat pe Regele Mihai I al României să plece în exil.
În anul 1948, persecuția comunistă a devenit tot mai puternică împotriva Bisericii Greco-Catolice. Comuniștii, în complicitate cu Biserica Ortodoxă Română, au început demersurile pentru interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
PS Iuliu Hossu a fost unul dintre conducătorii rezistenței greco-catolice. La 1 octombrie 1948, el i-a excomunicat pe cei 36 de preoți greco-catolici aduși la Cluj pentru a vota ruperea de Biserica Romei. Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla a încercat să negocieze cu autoritățile comuniste. La sfârșitul lunii octombrie 1948, PS Iuliu Hossu a plecat la București, pentru a se întâlni cu prim-ministrul comunist, Petru Groza. Acolo, el a fost arestat, în 29 octombrie 1948.
Alături de el, toți ceilalți episcopi greco-catolici au fost arestați și închiși. Unii au trecut prin temnița din clădirea Ministerului de Interne, apoi au fost duși sub pază la vila patriarhului ortodox Justinian Marina, de la Dragoslavele, transformată în loc de detenție pentru ierarhii greco-catolici.
Acolo, episcopii greco-catolici au fost vizitați în repetate rânduri de patriarhul comunist Justinian Marina, însoțit de vicarul său, un alt viitor patriarh comunist ortodox, Teoctist Arăpașu. Cei doi au încercat să îi convingă pe episcopii greco-catolici să renunțe la credința lor, însă fără succes. În aceste condiții, în 1 decembrie 1948, autoritățile comuniste au interzis oficial Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Însă PS Iuliu Hossu și ceilalți episcopi greco-catolici au pregătit intrarea în catacombe. Cu aprobarea Vaticanului, au fost hirotoniți în secret alți șase episcopi greco-catolici, în măsură să asigure continuitatea Bisericii Greco-Catolice. De asemenea, au fost pregătiți și alți clerici de seamă care să acțiuneze ca substituți de episcopi, cu aprobarea ierarhilor.
În aceste condiții, Iuliu Hossu a refuzat să își trădeze Biserica. Atunci când comuniștii i-au oferit tronul de mitropolit ortodox al Moldovei și perspectiva de a deveni patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, PS Iuliu Hossu a refuzat cu cuvintele: ”Credința noastră este viața noastră”!
Drept urmare, el a fost transferat la mănăstirea ortodoxă Căldărușani, iar de acolo, la penitenciarul de la Sighetu Marmației. Unul dintre episcopii greco-catolici, Vasile Aftene, fusese torturat și ucis în sediul Ministerului de Interne. Ceilalți episcopi greco-catolici au fost supuși unui regim de exterminare la Sighetu Marmației.
În anul 1955, Iuliu Hossu a fost la mănăstirea ortodoxă Curtea de Argeș, iar din anul 1956, a fost închis în mănăstirea ortodoxă Ciorogârla. În anul 1956, episcopii greco-catolici supraviețuitori au cerut autorităților comuniste să recunoască existența Bisericii Române Unite cu Roma. Autoritățile comuniste au refuzat, pe motiv că nu mai există credincioși ai acestei biserici. Drept urmare, în vara anului 1956, în mod clandestin, a fost organizată o liturghie greco-catolică în centrul Clujului, pe treptele Bisericii Piariștilor. În mod spontan, s-au adunat mii de oameni.
Această liturghie a înfuriat autoritățile comuniste, care au pornit un nou val de represiune. Episcopii greco-catolici supraviețuitori au fost dispersați. PS Iuliu Hossu a ajuns, din nou, la mănăstirea Căldărușani.
În 28 aprilie 1969, el a fost ridicat la rangul de cardinal de către Papa Paul al VI-lea. Autoritățile comuniste i-au oferit posibilitatea de a pleca la Roma, cu condiția să nu se mai întoarcă în România. Cardinalul Iuliu Hossu a refuzat. A murit în detenție, în 28 mai 1970, iar la căpătâiul său s-a aflat episcopul greco-catolic Alexandru Todea, cel care avea să devină cel de-al doilea cardinal român din istorie. Primul cardinal din istoria românilor a fost înmormântat în cimitirul Bellu Catolic din București.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a supraviețuit persecuției comuniste și a reintrat în legalitate din anul 1989, după căderea regimului totalitar. În primii ani de după căderea comunismului, a început cauza de beatificare a celor șapte episcopi greco-catolici morți pentru credință în temnițele comuniste. În data de 2 iunie 2019, pe Câmpul Libertății din Blaj, în cadrul unei liturghii solemne, Papa Francisc i-a beatificat pe cei șapte episcopi greco-catolici români: Iuliu Hossu, Valeriu Traian Frențiu, Alexandru Russu, Ioan Suciu, Vasile Aftene, Ioan Bălan șiTit Liviu Chinezu.
DISCLAIMER:
În acest timpuri, este nevoie de claritate morală. Anul 2025 a fost declarat de Parlamentul României Anul Cardinal Iuliu Hossu, pentru a omagia sacrificiul acestui mare ierarh. Iuliu Hossu s-a opus tuturor extremismelor. Însă cazul lui nu a fost unul izolat. Biserica Catolică din această parte a Europei s-a opus atât fascismului, cât și comunismului. Pentru Săptămâna Luminată, am ales șapte exemple de cardinali care au adoptat o poziție identică cu cea a lui Iuliu Hossu. Exemplele de ierarhi catolici care s-au opus extremismelor sunt mult mai numeroase. În această serie, am ales doar episcopii care au primit și purpura de cardinal.
Alexandru Todea, cardinalul care a fost condamnat la închisoare pe viață
Josyf Slipyi, cardinalul care a trecut prin Gulagul siberian
Josef Beran, cardinalul care a trecut prin infernul de la Dachau
Cardinalul Jozsef Mindszenty, arestat și de naziști, și de comuniști
