Interviu despre posedare, exorcisme si rugaciuni de eliberare cu preotul greco-catolic Anton Cioba

de Greco-Catolica.org

La Mănăstirea Greco-Catolică “Adormirea Maicii Domnului” din Oradea a avut loc lansarea cărții “Preasfânta Fecioară Maria împotriva diavolului în ritualul de exorcizare” scrisă de Don Francesco Bamonte, preot exorcist al Romei și președinte al Asociației Internaționale a Exorciştilor.
Cartea a fost prezentată de Don Renzo Lavatori, academician prof. dr. docent, teolog și demonolog, alături de părintele greco-catolic Anton Cioba.
Părintele Anton Cioba a făcut un curs special la Roma, la Universitatea Regina Apostolorum, despre exorcisme și rugăciuni de eliberare, unde a avut ocazia să audă și vadă anumite lucruri rezervate și să întâlnească persoane reprezentative din domeniul demonologiei. Părintele a asistat și la exorcisme, unele performate chiar de Don Francesco Bamonte, autorul cărții care va fi lansată sâmbătă la Oradea. Părintele l-a cunoscut, de asemenea, pe Don Gabriele Amorth, vestitul exorcist al Romei care are deja traduse în română două cărți. Preotul Chris Terhes i-a solicitat un interviu părintelui Anton Cioba la care acesta a avut bunăvoința să răspundă.PCT: Vă mulțumesc pentru că ați răspuns pozitiv acestei solicitări de a clarifica câteva lucruri din domeniul demonologiei. În primul rând, cum ați definiți exorcismul?
PAC: Va mulțumesc și eu pentru oportunitatea pe care mi-o dați de a vorbi publicului larg despre acest subiect. Exorcismul este ritualul prin care exorcistul, adică un preot desemnat de către episcop, alungă demonul sau demonii care posedă o persoană sau care au infestat un loc sau o clădire.
PCT: Ce diferență există între exorcism și rugăciune de eliberare?
PAC: Exorcismul este făcut întotdeauna de către exorcist, pe când rugăciunile de eliberare sunt la îndemână oricui, preot sau laic.
Diferență dintre cele două tipuri de rugăciune este că în cadrul exorcismelor, exorcistul intră în dialog cu diavolul și îi adresează întrebări la care diavolul este obligat să răspundă.
În rugăciunile de eliberare, de partea cealaltă, cel care le face îl roagă pe Dumnezeu să elibereze de cel rău persoana care este deranjată de influența malefică. Niciodată în cadrul unei rugăciuni de eliberare nu se va intră în dialog cu diavolul, sau nu i se va adresa o vorbă directă chiar dacă acesta se va manifesta.
PCT: Care este diferența în practica exorcismului în Biserica Greco-Catolică față de Biserica Romano-Catolică?
PAC: În Biserica Greco-Catolică avem Molitvele Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gură de Aur, pe când în Biserică Româno-Catolică există Ritualul de exorcizare și Noul Ritual de exorcizare. Aparent sunt două tipuri de rugăciuni diferite, dar în esența sunt același lucru: exorcistul îl blesteamă, îl jură pe diavol să iasă din persoana poseda.
PCT: “Molitvele Sfântului Vasile” din Euhologhion sunt rugăciuni de exorcizare sau de eliberare?
PAC: Molitvele Sfântului Vasile cel Mare sunt adevărate exorcisme. Nu este permis să fie celebrate de orice preot și cu atât mai puțin de către credincioși laici.
PCT: Ce ar trebui să cunoască oamenii despre lucrarea diavolului în lume?
PAC: Sunt multe de spus în acest sens. Lumea de azi e curioasă de senzațional și preocupată de superstiții, însă cu adevărat cunoaște foarte puține aspecte legate de diavol și de lucrarea sa în lume.
Înainte de toate, oamenii ar trebui să știe și să creadă că diavolul există și are un plan bine stabilit de a-l conduce pe om la pierzare. Trebuie să știe că a nu crede în existența diavolului nu înseamnă că sunt feriți de acțiunea sa. Dacă diavolul ar avea permisiune de la Dumnezeu, Biserica și lumea întreagă ar fi fost de mult distruse.
Oamenii trebuie, însă, de asemenea să știe că oricât de mare ar fi puterea ce o are diavolul în lume și asupra omului, fiecare dintre noi putem fi biruitori în lupta personală cu el.
Avem la dispoziție o serie de arme eficiente care ne asigură câștigul bătăliei personale. Problemă cea mare este că noi nu suntem conștienți de armele și puterea pe care o avem, iar unii chiar nu sunt interesați să știe. Astfel, diavolul ajunge să câștige multe bătălii cu multe persoane fără prea mare efort. Asta e tot ce mai poate face pentru că, oricum, lupta cea mare a fost câștigată de Cristos care l-a învins pe diavol.
PCT: Sfânta Scriptură ne relatează diferite ipostaze de persoane care erau demonizate, însă se manifestau diferit. Într-un caz se spune că persoana avea un duh mut”, în alt caz un duh de slabiciune”, iar în altă parte ni se spune că un tânăr era aruncat la pământ de către diavol. Câte forme/stagii de demonizare există?
PAC: Influența pe care o are diavolul asupra oamenilor este diferită și depinde de mai multe lucruri. Înainte de toate, contează felul diavolului care posedă persoana. Poate fi un diavol mut și atunci persoana nu scoate nicio vorbă. Aceștia, conform mărturiilor exorciștilor, sunt deosebit de greu de alungat deoarece nu se reușește un dialog eficient cu ei. Inclusiv în Scriptură se relatează că Apostolii n-au putut scoate un diavol mut și surd dintr-un copil, iar Isus le-a explicat că acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post” (Mc. 9, 29).
De asemenea, pot fi diavoli aflați pe o scară ierarhică mai înaltă care sunt mai greu de alungat. În aceste cazuri exorcizarea unei persoane poate dura mai mult, chiar ani de zile.
Doresc să menționez faptul că dacă se depistează o posesie care care s-a realizat de puțin timp este mult mai ușor ca posedatul să fie eliberat deoarece diavolul nu și-a făcut “rădăcini”, nu a reușit să se ascundă destul de bine. Dacă, în schimb, diavolul posedă persoana de mai multă vreme, adesea devine dificilă eliberarea, care necesită mai multe serii de exorcisme și, desigur, mai mult timp.
PCT: Care este procedura de identificare a unei persoane ca fiind posedată și având nevoie de un exorcism?
PAC:Cazurile norocoase sunt acelea în care persoana posedată este credincioasă, deoarece la anumite simptome își poate da seama că răul ce îl are este de natură supranaturală, religioasă, nu neapărat fizică.
Fie că vine singură, fie că este adusă de cineva, persoana ajunge într-un fel sau altul la preot. Acesta trebuie să primească persoana în nevoi și, cu caritate pastorală, să o asculte chiar dacă nu îi face plăcere ceea ce aude.
Apoi, dacă preotul consideră că este vorba de anumite probleme mai serioase, după ce a cercetat bine cazul și a făcut chiar anumite rugăciuni de eliberare, nu exorcisme, trebuie să sfătuiască persoana în cauză să meargă la un exorcist și chiar să o pună în legătură cu un exorcist. Acesta din urmă va constata dacă persoana este posedată cu adevărat și are nevoie de exorcisme.
Un lucru esențial în acest domeniu este discreția. Sunt probleme destul de delicate și trebuie asigurată totală discreție persoanelor în cauză.
PCT: Ce poate face un credincios de rând pentru a se proteja de activitatea demonică?
PAC:Să trăiască creștinește. Dacă creștinul trăiește în mod autentic viața să atunci este aproape garantată protecția sa de cel rău.
Există anumite excepții – și aici mă gândesc la dreptul Iov din Sfânta Scriptură -în care, independent de viața sa, un om poate fi deranjat de diavol în mod extraordinar (posesie diabolică, obsesie diabolică, etc.).
Aici, însă, nu intră ispita. Această acțiune ordinară, normală, a diavolului asupra omului a fost, este și va fi întotdeauna prezentă în viața oricărui om. Inclusiv Isus a fost ispitit. Trăirea vieții creștine constă tocmai în a lupta și a ține piept acestor ispite.
PCT: În România există concepția că “cineva îți poate face rău”, ca atare multă luma recurge la fel și fel de practici mai mult sau mai puțin oculte pentru a face dezlegări de farmece, vrăji, etc. Cum comentați aceste practici?
PAC:Din păcate lumea cade ușor în capcanele diavolului. A face rău cuiva vine de la diavol. O astfel de acțiune este împotriva iubirii, deci împotriva lui Dumnezeu.
Lumea trebuie să fie atentă și să facă binele, să răspundă răului cu bine aceasta este singura modalitate care poate da roade.
Auzim în societate despre multe persoane care fac sau recurg la persoane care fac farmece, vrăji, descântece, dezlegări de vrăji și așa mai departe. Pe lângă faptul că aceste acțiuni sunt păcate grave condamnate de Sfânta Scriptură și Biserică, aceste practici oculte atrag întotdeauna asupra persoanelor care le fac și a celor care cer să se facă atenția sporită a celui rău. Prin aceste practici se face un fel de “pact cu diavolul” care nu va întârzia în a-şi lua plata.
De menţionat că toate persoanele care săvârşesc astfel de practici lucrează cu forţele celui rău, lucrează cu diavolul însuşi, indiferent de ce s-ar spune.
De partea cealaltă, pentru un exorcist singura legătură cu diavolul este constituită de rugăciunea care se face împotriva lui.
PCT: Aţi asistat la exorcisme sau rugăciuni de eliberare?
PAC:Am asistat atât la exorcisme cât şi la rugăciuni de eliberare. Pe acestea din urmă le-am săvârşit şi eu de mai multe ori pentru persoane care aveau nevoie de anumite binecuvântări sau rugăciuni speciale.
PCT: Cum se manifestă persoana în momentul în care este eliberată? Mereu îşi pierde controlul, urlă, strigă, se bate de pământ cum vedem în filme?
PAC:Filmele sunt filme, iar de multe ori oamenii caută senzaţionalul.
În momentul în care diavolul se manifestă, persoană posedată intra în transă, pierde controlul tuturor membrelor, a vorbirii, a simţurilor. Diavolul este cel care se foloseşte de corpul posedatului.
Este adevărat că există şi anumite manifestări mai spectaculoase, precum levitarea sau vorbirea în limbi necunoscute posedatului, limbi vechi, dar sunt destul de rare.
De regulă, când diavolul preia controlul trupului posedat, există anumite semne legate de poziţionarea ochilor, de privire, de cuvintele rostite, de timbrul vocal care dovedesc acest lucru.
În momentul eliberării persoanele simt o pace extraordinară, pot să se roage, nu mai au acele piedici ce le aveau înainte.
Exorcistul este cel care cunoaşte dacă o persoană este într-adevăr eliberată sau diavolul îi joacă feste, încercând să inducă în eroare pe cei prezenţi, mai ales pe exorcist.
PCT: Scriptura ne relatează un episod în care Isus întreabă demonii dintr-un om posesat “care-ţi este numele”, iar acesta răspunde “legiune”. Aţi menţionat şi dumneavoastră că pusul de întrebări face parte din ritualul de exorcizare. Ce este întreabat diavolul? Care este scopul acestor întrebări?
PAC:Cu cât exorcistul ştie mai multe despre diavolul sau diavolii care posedă persoana în cauză, cu atât este mai uşor pentru acesta să ştie cum să acţioneze pentru a elibera persoana.
Anumiţi diavoli reacţionează la anumite rugăciuni, alţii la anumite pasaje din Evanghelie şi aşa mai departe. În momentul în care exorcistul afla numele diavolului sau diavolilor şi rosteşte aceste rugăciuni, diavolul este descoperit şi ripostează. Acesta se manifestă adesea în mod violent.
În cadrul exorcismului, după ce diavolul este descoperit, exorcistul îi pune mai multe întrebări întotdeauna referitoare la posesia în cauză: când a intrat în persoana respectivă, în ce împrejurări, cine mai este implicat sau responsabil, etc.
În felul acesta exorcistul afla detalii utile pentru eliberarea persoanei, cum ar fi anumite pacte sau legături, făcături, vrăji făcute care trebuie dezlegate de către preot. Dacă sunt făcături spre exemplu, acestea trebuie găsite, binecuvântate cu apă sfinţită şi arse iar cenuşa aruncată în apă curgătoare.
Niciodată nu se pun întrebări doar pentru satisfacerea curiozităţii. Este riscant. Exorcistul trebuie să întrebe doar lucruri care pot ajuta la eliberarea persoanei în cauză de posesia diavolului.
PCT: Cum ajunge o persoană să fie posedată?
PAC:Există o gamă largă de posibilităţi şi cauze. Depinde adesea de acţiunile sale, ale celor apropiaţi şi de ce nu, de acţiunile celor care îi vor răul.
Posesia diabolică se întâlneşte foarte rar, însă acţiuni extraordinare ale diavolului se găsesc la tot pasul. Participarea la anumite ritualuri satanice, săvârşirea de pacte cu diavolul, sau dacă cineva a făcut anumite vrăji pentru o persoană, pot constitui puncte de plecare pentru o adevărată posesie diabolică.
Dacă o persoană ajunge într-adevăr să fie posedată, aceasta va suferi şi din punct de vedere fizic şi psihic.
Este important suportul moral pe care preotul trebuie să-l dea în astfel de momente persoanei în cauză şi să o ajute să ajungă cât mai repede la un exorcist.
PCT: Din moment ce este posedată, este această persoană responsabilă de acţiunile sale? Care e legătura dintre voinţă şi act?
PAC:O persoană posedată duce în general o viaţă normală, însă în anumite momente cel care o posedă îi crează anumite disconforturi, tulburări, mai ales în momentele în care se manifestă.
În acele momente, când persoană intră în transă şi devine posedată efectiv, nu putem vorbi de o responsabilitate a acţiunilor sale. De fapt, acţiunile din acele momente nu sunt făcute de persoană în cauză ci de către diavol.
Vorbim de înjurături, blasfemii şi, în cazurile cele mai grave, chiar de atentate violente. Îmi amintesc de un moment din cadrul unui exorcism când, la sfârşitul ritualului, după ce persoană şi-a revenit din transă, aceasta a întrebat dacă astăzi a spus multe prostii şi înjurături. Avea un sentiment de vinovăţie, dar înjurăturile şi blasfemiile rostite în cadrul exorcismului au venit de la diavol şi nu de la persoana în cauză.
Aşadar, când persoana este în transă nu este responsabilă de actele sale, pentru că nu au fost săvârşite cu voinţă ei. În schimb, tot ceea ce face în restul timpului intră în responsabilitatea sa.
PCT: Cum se ştie dacă persoana a fost eliberată?
PAC:Cel care poate atestă acest lucru este exorcistul. Sigur că el cunoaşte tot parcursul vieţii persoanei posedate şi poate să-şi dea seama când persoana respectivă devine liberă şi eliberată.
Există anumite semne care confirmă eliberarea şi acestea pot fi concrete numai în simţirile celui care a fost posedat.
PCT: Ce recomandaţi preoţilor care sunt abordaţi de persoane ce suspectează că sunt posedate sau au în familie pe cineva posedat?
PAC:Să-şi asume comportamentul Bunului Păstor care are grijă de toate oile sale. Să le asculte, să le îndrume şi să devină părtaşi la suferinţele pe care acestea le au.
Pentru a putea face o îndrumare potrivită, însă, este esenţial pentru preot să deţină anumite cunoştinţe din domeniul demonologiei şi să nu-i fie frică de necuratul.
Preotul este primul în câmpul de bătălie cu forţele celui rău. Lui i s-a dat putere de către Isus de a-l alunga şi ţine departe pe diavol.
Discernământul adecvat în astfel de situaţii vine din studiu personal, rugăciune şi experienţă. În urma acestui discernament, preotul va şti să îndrume persoană în cauză la exorcist, la psiholog, sau să facă pentru aceasta rugăciuni de binecuvântare şi eliberare.
Dacă un preot nu e sigur ce să facă din lipsă de experienţă, cel mai bine este să întrebe pe cineva cu experienţă în domeniu care îl poate ajuta să discearnă de la caz la caz.
PCT: Ce gânduri de încheiere aveţi pentru cei care vor citi acest interviu?
PAC:Nu vă temeţi! Cristos l-a învins pe diavol. Sfânta Fecioară i-a zbrobit capul şarpelui. Noi, deşi ne aflăm într-o luptă spirituală continuă, prin Cristos şi cu ajutorul neîncetat al Sfintei Fecioare Maria, putem învinge întotdeauna.

Related posts

Leave a Comment