Inteligența Artificială va influența arhitectura viitorului

Arhitectura viitorului va fi influențată deopotrivă de aspecte sociale și de dezvoltări tehnologice. De exemplu, Inteligența Artificială va influența deopotrivă designul unor clădiri, precum și modul în care sunt realizate calculele legate de realizarea efectivă a construcției. Însă funcțiunile efective vor fi influențate și de experiențe acumulate în timpul unor evenimente istorice recente, inclusiv pandemia de coronavirus.

Comunitățile în care locuim trec printr-un proces de transformare. Concepte precum cel de sustenabilitate generează un interes tot mai mare pentru clădiri verzi, pentru soluții precum acoperișuri înierbate sau pentru sisteme de energie regenerabilă. Obiectivul de a reduce poluarea generată de traficul rutier înseamnă dezvoltarea policentrică a orașelor. Iar fenomene precum Inteligența Artificială îi ajută pe arhitecți să se exprime mai profund, spune profesorul Stelian Brad de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.

Arhitectura viitorului este influențată și de experiența acumulată în cadrul unor fenomene precum pandemia de coronavirus, este de părere președintele Ordinului Arhitecților din Transilvania, Daniela Maier.

Specialiștii în urbanism cred că orașele viitorului vor fi mai verzi, mai autonome, mai diverse și mai atente cu modul în care este pus în valoare patrimoniul istoric moștenit.

Related posts

Leave a Comment