Gherla devine o adevărată experiență urbană

În perioada 18-20 august 2023 se desfășoară în Gherla, Festivalul Armenopolis, aflat la a treia ediție. Și anul acesta Festivalul aduce vizitatorilor săi spectacole frumoase pe două scene amplasate în Parcul din fața Catedralei Armeano-Catolice, dar și în Parcul Elisabeta.

Lumini și jocuri pentru copii, căsuțe cu bunătăți, artizani locali, expoziție de mașini retro, spectacole de dans și muzică populară, retro, clasică, electronică și retro, pop-rock, lecții de istorie vie și demonstrații de de tehnică militară, activități culturale la Centrul de Informare și Promovare turistică, la bibliotecă, la muzeu ori în Parcul mare, zilele porților deschise la Catedrala Armeano Catolică și Mănăstirea Franciscană. Manifestarea organizată de Primăria Municipiului Gherla este amplă și umple străzile orașului baroc de locuitori ai comunității, de vizitatori veniți din Cluj și din localitățile învecinate, de invitați, dar și de călători din toată lumea, în special din tările cu orașe înfrățite precum: Elveția, Germania, Ungaria, Armenia, Franța, Suedia, Bulgaria și Israel.

Festivalul este o celebrare a moștenirii armenești (de aici denumirea de Armenopolis), Gherla fiind singurul oraș din România construit în stil baroc, după un plan prestabilit din secolul al XVIII-lea. Manifestările culturale au strâns la un loc oameni ai comunității care au organizat expoziții inedite dedicate orașului. Invitație în lumea benzilor desenate din partea istoricului Gabriel Rusu, Lansare de carte din partea autorului Sandu Cătinean, expoziția anuală a artiștilor plastici gherleni, expoziție în aer liber de fotografie Gherla veche, o reprezentare a orașului de altădată realizată de Dacian Sabo și Povești cu Dor, un eveniment care promovează turismul.

Astăzi este ultima zi a Festivalului și lansăm din nou invitația tuturor celor care doresc să cunoască acest oraș să participe, deoarece Gherla devine o adevărată experiență urbană. Turiștii au posibilitatea de a accesa Gherla City App, o aplicație dezvoltată de administrația locală prin CNPIT Gherla și care reprezintă o sursă de informații despre obiective și monumente ce pot fi accesate acum mai facil scanând un cod QR. Pe vizitatori îi invităm să descarce aplicația, iar pe cunoscători să încarce informații despre locuri și oameni din oraș, tradiții și artizanat, drumeții în aer liber, ateliere interesante și alte povești ale prezentului.

Duminică, 20 august 2023, de la ora 17.00 la Centrul de Informare și Promovare Turistică Gherla are loc evenimentul Povești cu Dor, o invitație deschisă către toți cei care vor să promoveze Gherla ca adevărată experiență urbană. ”Timp de o oră vom purta o oră, vom purta o discuție interesantă alături de oameni frumoși despre Poveștile Prezentului și vom lansa ofertele turistice ale Gherlei. Privim acest oraș din prisma moștenirii istorice, dar am descoperit că putem petrece timp frumos și în împrejurimi, mai precis în Ținutul Fluturelui Albastru, o microregiune de pe malul Someșului mic, ce se întinde de la Apahida la Mintiu Gherlii și care ofera zeci de experiențe inedite în natură. De asemenea, privim Gherla și ca loc de popas și relaxare în drum spre Țara Lăpușului sau Țara Chioarului din frumosul Maramureș, tocmai potrivit pentru savurarea unei ciorbe de hurut tradițional armenească.” – Simona Elena BARTIȘ, promotor al orașului și administrator al Agenției de Turism Dor Travel.

Prin inițiative locale și de responsabilitate socială au fost create materiale de prezentare și promovare care descriu istoria, cultura și arta, gastronomia, arhitectura și clădirile reprezentative, diversitatea etnică și confesională, meșteșugul și tradiția ce sunt frumos conturate în comunitatea gherleană și sunt resurse ce pot fi prezentate într-un mod creativ, pentru a se transforma în experiențe de neuitat.

Astfel, Dor Travel în parteneriat cu Asociația Pro Armenopolis a creat Povestea Gherlei, o poveste audio care relatează cronologic evoluția orașului cu cele mai importante momente ale sale. În urma unui eveniment comunitar, Visit Armenopolis, organizat în noiembrie 2022 și a unei campanii de crowdfunding, în asociere cu Asociația Adventure Academy au fost create 4 filmulețe prin care vocile oamenilor din comunitate spun Povestea Gustului și Comunității Armenești, a Vinului, a Vitraliilor și a Ținutului Fluturelui Albastru.  Aceste inițiative au stat la baza creării primelor 8 oferte turistice integrate, ce utilizează atât moștenirea istorică și poveștile prezentului, dar și amplasarea pe harta României într-o regiune superbă.

De astăzi, Gherla se bucură de Oferte de neuitat precum: Povestea Gherlei într-o zi, invitație la relaxare cu degustare de vinuri la garden party, o zi cu bicicleta în ținut (Bonțida, Sic, Săcălaia, Gherla), 2 zile în Ținut cu gust de turtă dulce, miros de lavandă, costume populare și ciorbă de hurut,  excursie de 2 zile la Chidea, satul de piatră, cu cazare în Gherla, excursie de 2 zile la Muzeul Dansului și în Delta Transilvaniei cu vizite la producătorii locali și mâncare din Cutia Călătorului, turul Arta sacră, care îmbină atelierul de creație și restaurare vitralii cu vizitele la biserici și mânâstiridin jurul orașului dar recunoscute UNESCO cum este cea de la Rogoz din Țara Lăpușului, Miez de vară până-n seară, un circuit de 4 zile care îmbină locuri superbe din Transilvania cu Maramureșul.

Ofertele se regăsesc pe pagina Agenției de turism DOR TRAVEL la Oferte România!

Veniți să petreceți frumos în Armenopolis și în împrejurimi, pentru că vă promitem că veți aprecia fiecare experiență inedită. Gherla devine o adevărată experiență urbană!

CITEȘTE ȘI:

Satul Sâncraiu, o destinație turistică tot mai apreciată

În această vară ai parte de experiențe turistice de neuitat în Republica Moldova

 

 

 

Related posts

One Thought to “Gherla devine o adevărată experiență urbană”

Leave a Comment