Funar va avea pensie anticipată parţială ca fost parlamentar


Fostul senator PRM Gheorghe Funar va beneficia de o pensie anticipată parţială în calitate de fost parlamentar, în urma unei decizii a Curţii de Apel Cluj, astfel încât va primi în plus la pensie suma de 400 de lei pentru mandatul de patru ani din Senat.Potrivit unui comunicat transmis joi de casa de avocatură care l-a reprezentat în proces pe Funar, acesta a câştigat recursul formulat împotriva deciziei Casei Judeţene de Pensii Cluj prin care i s-a respins cererea de pensionare anticipată parţială înregistrată în cursul lunii martie 2009.
“Fostul parlamentar şi primar al Clujului Gheorghe Funar a câştigat recursul formulat împotriva deciziei Casei Judeţene de Pensii Cluj prin care acestuia i s-a respins cererea de pensionare anticipată parţială înregistrată în cursul lunii martie 2009. Conform motivaţiei Casei Judeţene de Pensii Cluj, cererea fostului parlamentar nu ar fi îndeplinit nici condiţiile impuse de Legea generală a pensiilor, nici pe cele impuse de Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor”, se arată în documentul citat.
Potrivit comunicatului, apărătorii lui Gheorghe Funar au solicitat instanţelor clujene aplicarea dispoziţiilor Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, argumentând că, în raport de vârsta standard de pensionare pentru parlamentari, stabilită la 63 de ani, “ex-parlamentarul întruneşte condiţiile legale pentru pensionare anticipată parţială de la vârsta de 58 de ani, adică cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, conform Legii pensiilor”.
“Curtea de Apel Cluj a admis, marţi, recursul formulat de avocaţi şi a obligat Casa Judeţeană de Pensii la emiterea deciziei de pensionare a fostului senator Gheorghe Funar conform cererii formulate de acesta în luna martie 2009. Decizia Curţii de Apel este irevocabilă”, se precizează în comunicatul casei de avocatură.
Gheorghe Funar a declarat joi că soluţia Curţii de Apel Cluj este “corectă”.
“Soluţia dată de Curtea de Apel Cluj este corectă şi obligă Casa Judeţeană de Pensii Cluj să respecte şi să aplice legea. Cei de la Casa de Pensii aveau cadrul legal şi trebuiau doar să aplice Legea nr. 96/ 2006 privind statutul parlamentarilor, unde se fac precizări legate de pensionarea parlamentarilor”, a afirmat Gheorghe Funar.
Acesta a subliniat că a ieşit anticipat la pensie în august 2009 cu o pensie de 1309 lei, în baza legii generale a pensiilor, iar în urma deciziei Curţii de Apel Cluj va mai primit în plus circa 400 de lei pensie, beneficiind de prevederile Legii statutului deputaţilor şi senatorilor.
Conform avocaţilor lui Funar, decizia Curţii de Apel creează un precedent important în Cluj, fiind pentru prima dată când o instanţă de judecată recunoaşte dreptul parlamentarilor de a beneficia de pensie anticipată parţială.
Gheorghe Funar a fost senator în mandatul 2004-2008.

Related posts

Leave a Comment