Francesca, un film românesc incomod pentru politicienii italieni

Filmul “Francesca”, regizat de Bobby Păunescu, care suscitat multe discuţii în lumea politică italiană şi comentarii în presă la Festivalul de Film de la Veneţia, va rula în premieră, în România, din data de 3 octombrie. Pelicula, în care joacă ca protagonistă Monica Bârlădeanu, va fi proiectată, de sâmbătă, şi pe ecranele Cinema City din Cluj.Filmul, adeseori criticat datorită unor replica care aitng puţin la coarda simţitoare naţiunea italiană, a a juns să fie interzis spre difuzare în Italia. Scandalul a fost declanşat de deputata Alessandra Mussolini, nepoata fostului lider fascist Benito Mussolini (Il Duce) care a declarat că filmul este o aluzie vădită la persoana ei. “Filmul nu o atacă pe Mussolini, nici pe politicienii italieni. Filmul este mult mai profund şi cred că oamenii care au fost în sală au înţeles asta, pentru că au râs şi au aplaudat. Imaginile sunt în acord perfect cu ce am vrut să exprim, şi anume criza de identitate prin care trece societatea românească”, a explicat regizorul Bobby Păunescu. Debutul regizoral al lui Bobby Păunescu este consemnat în revista americană Variety cu o poveste care intrigă despre viaţa unei tinere educatoare emigrată în Occident, spre un nou tărâm al făgăduinţei. Umorul negru din film lasă să se întrevadă miezul relaţiilor italo-române şi criticile virulente aduse împotriva emigranţilor români din Italia de către unii politicieni din peninsulă. Deşi a fost interzis în Italia imediat după premiera de la Veneţia, “Francesca” va rula totuşi în sălile de cinema din Italia, începând cu luna octombrie, după cum a menţionat casa de distribuţie Fandango.

Afişul filmului “Francesca”

Regizor: Bobby Păunescu
Distribuţie: Monica Bârlădeanu, Luminiţa Gheorghiu, Doru Boguţă, Teodor Corban, Doru Ana, Dana Dogaru, Ion Besoiu, Mihai Dorobanţu, Dan Chiriac, Isabela Neamţu, Ion Sapdaru.

Related posts

Leave a Comment