Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie” aduce împreună formații de jocuri tradiționale și ansambluri folclorice din județele Cluj și Mureș

Comuna clujeană Mociu va găzdui cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului „Jocu’ de pe Câmpie”, un eveniment de referință pentru Câmpia Transilvaniei, duminică, 7 septembrie 2025.

Festivalul aduce împreună formații de jocuri tradiționale și ansambluri folclorice din județele Cluj și Mureș, alături de renumiți interpreți de muzică populară.

Evenimentul va debuta la ora 12:00, cu o paradă a portului popular și a călăreților prin centrul comunei, urmată de deschiderea oficială pe scena amplasată în aer liber din parc.

Publicul va putea asista, pe tot parcursul zilei, la evoluția formațiilor de jocuri tradiționale, a ansamblurilor folclorice și a numeroși soliști vocali – Formația de jocuri și obiceiuri tradiționale „Zorile” din Mociu, acompaniată de Taraful „Zorile” (primaș Stângaciu – Țuli Carol), Formația de jocuri tradiționale din Frata și Formația de jocuri populare „Vaida-Cămăraș”. Vor mai fi prezente ansamblurile folclorice „Copiii Mociului”, „Fiii Cămărașului”, „Miorița”, „Doina Sărmașului”, „Mugurelul” al UBB Cluj, „Rapsodia Clujeană” și „Ilor Romano”.

Pe scenă vor urca artiști consacrați și tineri interpreți: Adriana Irimieș împreună cu Tinerii Tradițiilor Clujene (Larisa Gurzău, Ariana Fodor, Ștefan Suciu, Paula Roberta Pașca, Ariana Sandor, Andra Moldovan, Iulia Cheteleș, Alex Crișan, Dragoș Câmpean, Decebal Câmpean, Cristian Mezei-Pop și Antonia Costina), alături de Cosmin Chichișan, Florian Roșan, Lucia Potra, Claudiu Ciotleuș, Voichița Naghi, Ovidiu Varian, Radu Arcălean, Ioana Șuteu și Ionuț Șuteu, Denisa Țâțu, Melisa Cuc, Daria Potor, Ruxandra Rațiu, Elena Florina Ghirișan, Sofia Deac, Maria Moldovan, Roxana Dârjan, Elena Goga, Amira și Antonia Pătruțiu, Anamaria Bianca Borza, Viorel Papuc (nai) și Sara (vioară).

De asemenea, vor evolua elevii clasei de canto popular din Mociu, coordonați de prof. Claudiu Ciotleuș, reuniți în Grupul „Grai dulce, strămoșesc”: Iasmina Băldean, Nerea Bărăian, Naomi Bărăian, Diana Bobiș, Diana Budălăcean, Adrian Roșca, Ailin Coroian-Onacă, Ionuț Fodor, Adelina Hășmășan, Denisa Iarai, Bogdan Moldovan, Lorena Șuteu, dar și Clasa lui Stângaciu, coordonată de Țuli Carol – Stângaciu.

Formațiile invitate vor oferi spectatorilor un spectacol deosebit, cu jocuri populare specifice zonei, ilustrând bogăția și unicitatea tradițiilor din Câmpia Transilvaniei. Evenimentul, care își propune să protejeze și să promoveze jocul tradițional în rândul iubitorilor de folclor , va fi prezentat de Grigore Sâmboan.

Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie” a debutat în 1984 la Mociu, reunind încă de la început formații artistice din județele Cluj, Alba, Mureș și Bistrița-Năsăud. De atunci, evenimentul a devenit un reper important în conservarea și transmiterea tradițiilor folclorice din zonă. Prin amploarea programului și diversitatea participanților, ediția din acest an confirmă încă o dată că Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie” rămâne una dintre cele mai vii și autentice expresii ale patrimoniului cultural din județul Cluj și din întreaga Transilvanie.

Related posts

Leave a Comment