Feriţi-vă de cărţi rele!

Un material, din anul 1929, despre carte, lectură, dar şi pericolele la care se expuneau românii interbelici.

„De vreo doi ani încoace, satele noastre bănăţene, sunt cutreierate de o mulţime de <> cari împart tineretului – cu amândouă mâinile – romane senzaţionale, a căror cuprins plin de închipuiri fantastice, are o înrâurire adânc păgubitoare asupra tineretului din sat, încă nu destul de copt la minte pentru a putea judeca că ce e bun şi ce e rău, din aceste romane otrăvitoare.

Ba ce-i mai mult, acest fel de citit a trecut de la tineri şi la cei mai bătrâni, cari au o adevărată plăcere să asculte aceste <> cu dragoste la comandă şi minuni la fiecare pas. Dânşii nu cunosc nici măcar a patra parte din Voevozii Ţării Româneşti – în schimb însă, cunosc toate asasinatele ce s-au săvârşit în decursul veacurilor.

Iar ca urmare a acestui fapt, vin a vă aduce la cunoştinţă o întâmplare petrecută zilele trecute la noi în sat, care cu toate că nu a făcut în jurul ei nu ştiu ce vâlvă, totuşi oglindeşte o stare de lucruri îngrijorătoare pentru viitorul poporului nostru de la sate.

Anume:

La săteanul Ilie Olărescu, era servitor un flăcău voinici şi chipeş, numit Piparcă Nicolae. Dânsul urmărise cu atenţie, toate romanele ce îşi făcuseră apariţia la noi în sat, dintre cari unul, numit <> se vede că l-a pasionat mai mult fiindcă întrânsul scrie despre un oarecare Tarzan, crescut în pădurile Africei, unde se zice că a învăţat limba maimuţelor şi a găsit comori uriaşe de aur sclipitor.

Şi astfel citind el azi, citind mâine, de la o vreme s-a născut în el dorinţa de-a lua şi el calea codrului, ca Tarzan, unde credea că-l aşteaptă atâtea comori ascunse.

Şi planul, odată gândit, l-a şi dus la împlinire în noapte de 14 mai, când înarmându-se cu un cuţit, un topor, o sfoară şi un revolver, a plecat de la stăpânul său împreună cu un câine ce-i fusese credincios, precum şi cu încă doi tovarăşi pe cari îi luase de minte.

Cât a umblat şi pe unde a umblat, nu se prea ştie – atât se ştie însă, că fiind urmăriţi de către jandarmi, au fost prinşi hăt departe, la malul Murăşului, adică la depărtare de 40-50 kilometri de aici. Luaţi de scurt, au mărturisit ceea ce am scris eu mai sus – iar după aceia au fost duşi pe <<şupă>> din sat în sat, până aici, unde apoi i-au băgat la <> ca să le treacă pofta de haiducie!

Iată deci, la ce stare de lucruri a ajuns tineretul nostru, în urma romanelor senzaţionale”. [„Lumea şi Ţara”, Anul 8, nr.49, Cluj, 8 decembrie 1929]