Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca împlinește 100 de ani de învățământ în limba română

Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” serbează 100 de ani de învățământ superior medical românesc la Cluj. Facultatea a funcționat în cadrul Universității Regele Ferdinand I.

Centenarul va fi marcat de o serie de evenimente de omagiere a celor care au pus bazele școlii medicale clujene. Gala de aniversare a celor 100 de ani va avea loc de la ora 18:00, în Aula UMF „Iuliu Hațieganu” de pe strada Gheorghe Marinescu. La eveniment vor participa rectorii universităților din Cluj-Napoca și din țară, decani ai celorlalte Facultăți de Medicină din România, reprezentanți ai autorităților locale, cadre didactice și studenți.

„Pe data de 7 noiembrie 1919 profesorul Iuliu Hațieganu, întâiul decan al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, ținea primul curs de medicină în limba română în amfiteatrul Clinicii Medicală I. Iată că după 100 de ani ne întoarcem cu mândrie în același loc pentru a ne arăta recunoștința față de acest om vizionar, dedicat performanței și progresului. Este un prilej extraordinar să remarcăm și realizările care au contribuit la modernizarea Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, lucruri care au transformat-o într-un centru de excelență recunoscut nu doar pe plan național, ci și la nivel European”, a spus Prof. Dr. Anca Buzoianu, decanul Facultății de Medicină.

Joi 7 noiembrie:

  • ora 10 – Clinica Medicală I -100 de ani de învăţământ românesc;
  • ora 13 – Oferirea titlului de Doctor Honoris Causa domnului profesor Mihai Netea de la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda; – ne puteți spune aici locația unde va avea loc evenimentul? Sala Senatului UMF;
  • ora 14 – Amfiteatrul de Cardiologie Recuperare-simpozion cu tema „Locul şi rolul prevenţiei în prognosticul pe termen lung a bolnavilor cu patologie cardiovasculară-abordare multidisciplinară”.  Organizatori disciplinele:  Cardiologie-Recuperare, Diabet şi Boli de Nutriţie şi Pneumologie
  • ora 18 – AULA UMF ”Iuliu Hațieganu”, str. Gheorghe Marinescu, nr. 23 -Gala Aniversară.
  • ora 20    Cocktail

Vineri 8 noiembrie:

  • ora 9 – AULA UMF ”Iuliu Hațieganu”, str. Gheorghe Marinescu, nr. 23, Cluj-Napoca, a-XII-a ediție a Simpozionului de Biofarmacie-Farmacocinetică și Industrie Farmaceutică, ediție omagială dedicată Profesorului Sorin E. Leucuța;
  • ora 14 – Masă rotundă interdisciplinară „Hepatita C o boală vindecată”. Organizatori: conf. dr Mihaela Lupşe, prof. dr. Marcel Tanţău;
  • ora 10 – Decanatul Facultaţii de Medicină-Conferinţa Naţională a Decanilor

Related posts

Leave a Comment