Eşec aşteptat pentru „U” Jolidon

Vicecampioana României a pierdut prima manşă din optimile de finală ale Cupei Cupelor la handbal feminin, 24-29 (11-15), contra rusoaicelor de la Dinamo VolgogradEchipa clujeană de handbal feminin „U” Jolidon a avut încă de la tragerea la sorţi o misiune dificilă în optimile de finală ale Cupei Cupelor, iar prima manşă cu Dinamo Volgograd, disputată la Cluj, a confirmat calculele hârtiei. Purtate de entuziasmul primelor minute şi de atmosfera din Sala Sporturilor „Horia Demian”, clujencele le-au condus pe rusoaice în primul sfert de oră chiar şi la trei goluri diferenţă, dar experienţa oaspetelor s-a văzut mai apoi. Dinamo a trecut la conducerea jocului, atât pe teren cât mai ales pe tabelă, iar la pauză a intrat cu un avantaj de patru goluri, 15-11. Avansul a fost mărit treptat în a doua repriză, iar clujencele nu au putut face altceva decât să lupte permanent pentru reducerea handicapului. În cele din urmă, „U” Jolidon a pierdut la cinci goluri, 24-29 şi va merge în Rusia săptămâna viitoare doar pentru a mai câştiga puţină experienţă europeană.

Related posts

Leave a Comment