Deputatul clujean Radu Zlati (PNL) critică proiectul Legii Siguranței Cibernetice, care a fost votat inclusiv de colegii de partid în plenul Senatului. El cere conducerii PNL să ia atitudine împotriva acestei legi, care îngrădește dreptul la intimitate.”Am aflat spre neplăcuta mea surprindere că ieri, în plenul Senatului, colegii mei liberali prezenți au votat în unanimitate o Lege a Siguranței Cibernetice care, potențial, aduce atingere unor libertăți fundamentale ale omului și cetățeanului precum și principiului, drag Partidului Național Liberal, al caracterului sacrosanct al proprietății. Este timpul ca membrii PNL să afirme răspicat că libertatea individuală și dreptul la proprietate, principii pentru care au luptat și s-au sacrificat generații întregi de liberali, premerg ca importanță aceluia de asigurare a securității statului, mai mult invocat decât asigurat printr-o lege, consider eu, șchioapă și nefericit formulată.
Solicit de urgență conducerii PNL, conducerii grupurilor parlamentare PNL, să formuleze un punct de vedere comun asupra Legii Siguranței Cibernetice iar în urma formulării unui astfel de punct de vedere, să fie sesizată Curtea Constituțională a României. Îmi manifest convingerea că aceeași Curte care a respins ca fiind neconstituțională legea Big Brother I, să respingă și această Big Brother II.
Procedând astfel vom da dovadă nu prin vorbe ci prin fapte că am înțeles ceea ce electoratul ne-a transmis în 16 Noiembrie. Până atunci îmi manifest deplina solidaritate cu manifestanții care, la Cluj sau în alte orașe ale țării, vor manifesta împotriva promulgării acestei legi”, a spus Radu Zlati, prin intermediul unui comunicat de presă.
Related posts
-
Cea mai mare piață în aer liber pentru clujeni
Zilele Recoltei se organizează, în acest an, la Cluj-Napoca, între 20 și 22 septembrie. Aceasta este... -
Serviciul Salvamont din Cluj, mai bogat cu doi absolvenți ai etapei de vară din cadrul Școlii Naționale
Încă doi membri din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj au finalizat cursurile Școlii Naționale Salvamont,... -
Tot mai multe acțiuni de împădurire în județul Cluj
Ultimii ani au adus acțiuni consistente de împădurire în județul Cluj. Practic, în ultimii cinci ani,...