Presa australiană laudă Salina Turda, care este considerată de jurnaliștii de la Antipozi drept unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Autorii articolului publicat de portalul news.com.au au remarcat cafenelele ”trendy” din Transilvania, festivalurile muzicale din Cluj și Internetul de mare viteză. Însă Salina Turda este cea care i-a impresionat cel mai mult. În aceste condiții, jurnaliștii australieni sunt de părere că Transilvania este o destinație turistică ce îi atrage și pe alții, în afara fanilor înfocați ai lui Dracula.
Autorii articolului publicat în presa din Australia notează faptul că Salina Turda este una dintre cele mai vechi mine de sare din lume. Jurnaliștii au remarcat terenurile de sport, unde vizitatorii salinei pot juca popice, tenis de masă sau minigolf, liftul panoramic ce oferă o priveliște spectaculoasă, însă ceea ce i-a impresionat în mod deosebit a fost debarcaderul amenajat pe o insuliță din mijlocul lacului subteran din salină. De asemenea, autorii articolului laudă și calități benefice ale aerului sărat. ”Laudele din acest articol sunt pe deplin meritate”, spune vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Istvan Vakar.
În ultimii ani, numărul turiștilor străini care vin la Turda a crescut spectaculos, spune proprietara unui hotel de patru stele din oraș, Violeta Bercea.
Salina Turda a devenit cel mai vizitat obiectiv turistic din Transilvania. În acest an, numărul vizitatorilor ar putea fi mai mare de 750.000. Aproximativ o treime este reprezentată de turiști străini.