Dacă te plictiseşti când aştepţi în aeroport, citeşte o carte. De azi este şi biliotecă din Aeroportul Avram Iancu

Câteva zeci de cărţi vor putea fi răsfoite şi citite în voie pe nişte fotolii comode amplasate între terminalele de plecări şi sosiri, mai aproape de cel de sosiri din Aeroportul Internaţional “Avram Iancu”. Cei care aşteaptă pasajeri sau avioane pot citi cărţile, apoi le pot pune înapoi în stand. Dacă vreun pasager pleacă şi uită să pună vreo carte înapoi, stocul de cărţi este periodic înnoit. 

 

Cărţile din standul din aeroport sunt, în special de beletristică, dar şi cărţi care au legătură cu capitalele cultrale europene de până acum, a precizat preşedintele Asociaţiei Cluj-Napoca 2021. 

 

Spaţiul destinat bibliotecii este situat în incinta corpului de legătură dintre cele două terminale de pasageri. Pentru a scoate în evidenţă această zonă şi pentru a marca spiritul colaborării care colorează întreaga candidatură a oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, câteva dintre cele mai importante festivaluri ale oraşului au donat fotolii personalizate, dând naştere astfel unui spaţiu atipic pentru un aeroport din România. Astfel, Jazz in the Park, TIFF, Electric Castle, Untold Festival, CooltUrban şi Mioritmic vor dona câte două astfel de fotolii-puf care vor colora peisajul bibliotecii realizată de studenţii Asociaţiei Studenţilor Arhitecţi şi dotată cu cărţi prin donaţia Asociaţiei Cărţile pe faţă.

Related posts

Leave a Comment