Mihai Viteazul a fost conducătorul Țării Românești (1593–1601), al Transilvaniei (1599–1600) și al Moldovei (1600). El a unit cele trei principate pentru o perioadă scurtă de timp. În timpul domniei sale, care a coincis cu Războiul cel Lung, aceste trei principate care formează teritoriul României de astăzi și al Republicii Moldova au fost conduse pentru prima dată de un singur lider român, deși unirea a durat mai puțin de șase luni.
Stăpânirea sa asupra Țării Românești a început în toamna anului 1593, iar doi ani mai târziu a început războiul cu otomanii, conflict în care Mihai Viteazu a purtat Bătălia de la Călugăreni, care este considerată una dintre cele mai importante bătălii ale sale.
Deși valahii au ieșit învingători din luptă, Mihai a fost nevoit să se retragă cu trupele sale și să aștepte ajutorul aliaților săi, prințul Sigismund Báthory al Transilvaniei și Rudolf al II-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman.
Războiul a continuat până când a apărut în cele din urmă pacea în ianuarie 1597, dar aceasta a durat doar un an și jumătate. Pacea a fost negociată din nou la sfârșitul anului 1599, când Mihai nu a putut continua războiul din cauza lipsei de sprijin din partea aliaților săi.
Mihai s-a născut sub numele de familie Pătraşcu. În 1601, în timpul unui sejur la Praga, a fost portretizat de pictorul Aegidius Sadeler, care a menționat pe portret cuvintele aetatis XLIII („în al 43-lea an de viață”), care indică anul 1558, anul nașterii lui Mihai. Se știu foarte puține despre copilăria și primii ani ai săi ca adult.
Majoritatea istoricilor susțin că el ar fi fost fiul nelegitim al principelui valah Pătrașcu cel Bun, al filialei Drăculești al Casei Basarab, în timp ce alții cred că el și-a inventat descendența doar pentru a-și justifica dreptul la domnie.
Mihai a fost sprijinit la domnie de ambasadorul englez Edward Barton
Mama lui a fost Teodora Cantacuzino, membru al familiei Cantacuzino, o familie grecească despre care se presupunea că descendea din împăratul bizantin Ioan al VI-lea Cantacuzino.
Ascensiunea politică a lui Mihai a fost destul de spectaculoasă, a devenit Banul de Mehedinţi în 1588, stolnic la curtea lui Mihnea Turcitul la sfârşitul anului 1588, şi Banul Craiovei în 1593, în timpul domniei lui Alexandru cel Rău.
Acesta din urmă l-a pus să depună jurământul în fața a 12 boieri că nu este de neam domnesc. Totuși, în mai 1593, a izbucnit conflictul între Alexandru și Mihai, care a fost nevoit să fugă în Transilvania. El a fost însoțit de fratele său vitreg, Radu Florescu, Radu Buzescu și alți câțiva susținători ai săi.
După ce a petrecut două săptămâni la curtea lui Sigismund Báthory, Mihai a plecat la Constantinopol, unde cu ajutorul vărului său, Andronikos Kantakouzenos (fiul cel mare al lui Mihai „Șeytanoğlu” Cantacuzenos) și al Patriarhului Ieremia al II-lea, a negociat sprijinul otoman pentru urcarea sa pe tronul valah.
El a fost sprijinit de ambasadorul englez în capitala otomană, Edward Barton, și ajutat cu un împrumut de 200.000 de florini. În septembrie 1593 Mihai Viteazul a fost investit principe de sultanul Murad al III-lea și și-a început domnia pe 11 octombrie.
La scurt timp după ce Mihai a devenit conducător al Țării Românești, s-a întors împotriva Imperiului Otoman. În anul următor s-a alăturat alianței creștine a puterilor europene formată de Papa Clement al VIII-lea împotriva turcilor și a semnat tratate cu vecinii săi: Sigismund Báthory al Transilvaniei, Aron Tiranul al Moldovei și Rudolf al II-lea al Sfântului Împeriu Roman.
Mihai a început în anul 1594 o campanie împotriva otomanilor
În toamna anului 1594 a început o campanie împotriva turcilor, Mihai s cucerit mai multe cetăți în apropierea Dunării, printre care Giurgiu, Brăila, Hârșova și Silistra, în timp ce aliații săi moldoveni i-au învins pe turci la Iași și în alte părți ale Moldovei.
Mihai și-a continuat atacurile în adâncul Imperiului Otoman, unde a luat forturile Nicopole, Ribnic și Chilia și a ajuns până la Adrianopol. La un moment dat, forțele sale se aflau la doar 24 de kilometri de Constantinopol.
În timpul domniei sale, Mihai s-a bazat foarte mult pe loialitatea și sprijinul unui grup de domni olteni, dintre care cei mai importanți erau Frații Buzescu (Frații Buzești) și propriile sale rude din partea mamei sale, Cantacuzinii.
În consecință, el a protejat interesele lor pe tot parcursul domniei sale; de exemplu, a adoptat o lege care lega iobagii pe pământurile deținute de aristocrați. Din punct de vedere al jurisdicției religioase, Tratatul de la Alba Iulia a avut o altă consecință importantă: a plasat toți episcopii ortodocși răsăriteni din Transilvania sub jurisdicția Mitropoliei Târgoviștei.
În această perioadă, armata otomană, cu sediul la Ruse, se pregătea să treacă Dunărea și să întreprindă un atac major. Mihai a fost forțat rapid să se retragă, iar forțele otomane au început să treacă Dunărea pe 4 august 1595. Întrucât armata sa era depășită numeric, Mihai a evitat să ducă bătălia în câmp deschis și a decis să mute lupta pe un câmp mlăștinos situat în apropierea satului Călugăreni pe râul Neajlov.
Bătălia de la Călugăreni a început pe 13 august, iar Mihai a învins armata otomană condusă de Sinan Pașa. În ciuda victoriei, Mihai s-a retras în tabăra sa de iarnă din Stoieneşti, deoarece avea prea puţine trupe pentru a porni un război la scară largă împotriva forţelor otomane rămase.
Rudolf al II-la i-a acordat lui Mihai asistență financiară pentru menținerea unei armate
Ulterior, Mihai și-a unit forțele cu armata de 40.000 de oameni a lui Sigismund Báthory (condusă de István Bocskay) și i-a contraatacat pe otomani, după care a eliberat orașele Târgoviște (8 octombrie), București (12 octombrie) și Brăila, înlăturând temporar suveranitatea Valahiei.
Pe 7 ianuarie 1597, Hasan Pașa a declarat independența Țării Românești sub domnia lui Mihai, dar Mihai știa că aceasta era doar o încercare de a-i distrage atenția de la pregătirea unui alt atac viitor.
Mihai a cerut din nou sprijinul lui Rudolf al II-lea, iar Rudolf a fost în cele din urmă de acord să-i trimită asistență financiară domnitorului valah. La 9 iunie 1598, a fost încheiat un tratat oficial între Mihail și Rudolf al II-lea.
Potrivit tratatului, domnitorul austriac ar da Țării Românești suficienți bani pentru menținerea unei armate de 5.000 de oameni, precum și armament și provizii. La scurt timp după semnarea tratatului, războiul cu otomanii a fost reluat și Mihai a asediat Nicopole la 10 septembrie 1598 și a preluat controlul asupra Vidinului.
Războiul cu otomanii a continuat până la 26 iunie 1599, când Mihai, lipsit de resursele și sprijinul necesar pentru a continua urmărirea războiului, a semnat un tratat de pace.
CITEȘTE ȘI:
Tinerețea lui Vlad Țepeș și dificultățile întâlnite de Vlad al II-lea la tronul Valahiei
