Brazilia a importat mai mulți scavi africani decât orice altă țară în timpul comerțului cu sclavi din oceanul Atlantic. Aproximativ un număr de 5,5 milioane de sclavi au sosit în Brazilia între anii 1540 și 1860. Africanii înrobiți au jucat un rol crucial în economia Braziliei, deoarece au produs venituri imense prin muncă forțată. Majoritatea sclavilor au fost luați din Africa Centrală de Vest, în special din Luanda, Angola. Exploatare sclavilor este o parte cheie a istoriei Braziliei și a provocărilor care au urmat cu rasismul sistemic.
Relația comercială a Portugaliei cu coloniile sale a urmat un model similar comerțului triunghiular care a caracterizat relațiile comerciale ale Angliei între America, Africa și Europa. În medie, 50 de nave traversau anual între Portugalia și Salvador da Bahia, transportând produse manufacturate europene și asiatice, vin, făină, produse lactate și sare către Brazilia.
Navele s-au întors cu zahăr, tutun, bumbac, cafea, cherestea, rădăcini medicinale , aur, pietre prețioase, balsamuri și gume. Navele care veaneau în Brazilia din Africa au adus sclavi, ceară și câteva minerale, întorcându-se în Africa cu legume, semințe și tutun. Navele au navigat din Portugalia în Africa încărcate cu alcool și textile. Acest comerț transatlantic activ a fost însoțit de un sistem vital de nave comerciale de-a lungul Coastei braziliene, de la nord-est până la Rio de Janeiro în sud-est până în porturile Argentinei.
Interesată de prosperitate cu orice preț, politica comercială purtugheză a căutat să asigure dependenţa coloniilor sale în America de Europa, în timp ce își ținea partenerii comerciali africani și asiatici într-o relaţie la fel de docilă. Politica Coroanei s-a bazat pe obținerea de venituri prin tarife la bunurile produse în Americi, pe argint și aur și taxe pe orice bunuri, cum ar fi sclavi, mărfuri și animale odată ce au intrat în orice parte a Braziliei.
Marea Britanie a intrat cu un secol mai târziu în comerțul transatlantic
Încasarea taxelor, perceperea lor și, de asemenea, supravegherea comerțului din Africa în Brazilia sau din Portugalia în Brazilia, necesita o birocrație extinsă și loială. Singurul mod de a asigura loialitatea absolută față de metropolă era ca Portugalia, sau oricare alt sistem colonial, să acorde ofițerilor regali o bună parte din profituri. Acest lucru nu a făcut decât să consume și mai multe resurse din economia domestică și i-a retrogradat pe coloniștii brazilieni la un eșalon inferior în piața mondială.
Cea mai importantă parte a comerțului transatlantic a fost cumpărarea și vânzarea sclavilor africani. A fost o întreprindere care a produs profituri enorme pentru comercianții de sclavi și mai ales pentru negustorii europeni și bancherii implicați.
Portughezii au condus în dezvoltarea comerțul în secolele al XV-lea și al XVI-lea, urmat de olandezi în secolul al XVII-lea şi de britanici şi francezi în secolul al XVIII-lea. Negustorii, precum și economiile în curs de dezvoltare ale Europei, au acumulat a o bună parte din capitalul investițional inițial pentru extinderea în alte domenii de comerț și producția din profiturile obținute în comerțul cu sclavi. Comerțul cu sclavi a fost esențial în deschiderea de noi porturi și rute comerciale pentru Marea Britanie în special.
Britanicii au intrat în comerțul transatlantic la mai bine de un secol după portughezi, spanioli și olandezi, dar comerțul cu sclavi a oferit Marii Britanii saltul de început necesar pentru a triumfa în cele din urmă în războaiele comerciale coloniale.
Până la mijlocul secolului XIX, Brazilia a depins de munca sclavilor
Brazilia a fost importatorul principal de sclavi din Africa în America. Potrivit lui Robert Conrad, un istoric care a tradus o parte din documentele cheie privind comerțul, „În timpul a două treimi din istoria înregistrată a Braziliei dezrădăcinarea oamenilor de culoare din societățile lor natale și transportul lor prin Atlantic până în Brazilia, a fost o practică consacrată. În Brazilia sclavii erau vânduți proprietarilor de plantații, minerilor și locuitorilor orașului ca să presteze munca grea a unei societăți de frontieră”. Dependența de sclavi a Braziliei a fost aproape totală până la mijlocul secolului al XIX-lea, iar principala metoda de completare a populatiei de sclavi a fost prin intermediul comerțului mai degrabă decât prin reproducere naturală.
Brazilia a început să folosească sclavii din Africa pentru a lucra plantațiile încă din 1551 și a importat un număr substanțial până la sfârșitul secolului al XVII-lea, când sclavii au început să fie vânduți în coloniile britanice din America de Nord.
Cererea de sclavi a scăzut în Brazilia după declinul industriei miniere
Până în 1685, înainte să înceapă traficul către America de Nord, mai mulți sclavi intraseră deja în Brazilia, mai mulți decât ar fi ajuns vreodată în nordul coloniilor americane sau succesorul lor, Statele Unite. Conform estimărilor au fost 4 până la 5 milioane de sclavi până în 1810, cu aproximativ de două ori mai mulți bărbați decât femei.
Majoritatea erau adulți, mai puțini erau adolescenți și foarte puțini erau copii. În prima jumătate a secolului al XIX-lea au fost importați în Brazilia peste 1 milion de sclavi. Prin comparație, în aceeași perioadă de timp, populația de sclavi din Statele Unite a crescut cu 2 milioane prin reproducere internă. Sclavii în Brazilia a avut o rată scăzută de reproducere și o rată mai mare a mortalității, în special pe plantaţiile de zahăr şi în mine.
Cererea de africani nu a scăzut după declinul industriei miniere în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Creșterea vitelor și producția de alimente au proliferat după creșterea populației, ambele bazate în mare măsură pe munca sclavilor. La 13 mai 1888, Brazilia a fost ultima țară din America care a abolit sclavia.
Foto: Zacharias Wagner: comerțul cu sclavi din Recife, 1650.
CITEȘTE ȘI:
Cum a reușit Cristofor Columb să obțină finanțarea de la regele Spaniei pentru prima sa călătorie
Cum a fost cucerit Peru de Francisco Pizarro
