Cum i-a mărit nepotul pensia lui Funar


Fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, a reuşit să primească în instanţă o pensie de parlamentar, mai mare decât pensia anticipată la care ar fi avut dreptul dacă nu ar fi fost senator. Cel care a reuşit să câştige procesul este nimeni altul decât nepotul său, avocatul Horaţiu Crişan.Potrivit site-ului www.romanialibera.ro, Gheorghe Funar a cerut, în luna martie, pensionarea anticipată ca fost parlamentar. Conducerea Casei Judeţene de Pensii i-a respins cererea. Aşa că Gheorghe Funar a cerut pensionarea anticipată în condiţii normale. De data aceasta, cererea i-a fost admisă. “După trei mandate de primar şi după unul de senator, plus o carieră întreagă în învăţământul superior am primit o pensie de 1.309 lei”, a declarat, pentru clujtoday.ro, fostul primar al Clujului. Drept urmare, el a decis să atace în instanţă decizia prin care Casa Judeţeană de Pensii i-a respins cererea de pensionare în calitate de fost parlamentar. El a decis să îl angajeze pe avocat pe nepotul său, Horaţiu Crişan, unul dintre avocaţii de succes din Cluj. Deşi a pierdut procesul la Tribunalul Cluj, Gheorghe Funar a câştigat la Curtea de Apel. Judecătorii au dispus recalcularea pensiei anticipate în conformitate cu Legea 96 din 2006, referitoare la pensiile foştilor parlamentari. Aşa că pensia lui Gheorghe Funar, în prezent secretar general al PRM, a urcat până la aproximativ 1.800 de lei. De asemenea, instanţa a obligat Casa de Pensii să îi plătească retroactiv diferenţa dintre pensia calculată iniţial şi pensia la care are dreptul Gheorghe Funar în calitate de fost senator. Mandatul său de senator a fost în intervalul 2004 – 2008.

Related posts

Leave a Comment