Criza rachetelor cubaneze (16-28 octombrie 1962) a fost un conflict de 13 zile între SUA și Uniunea Sovietică cu privire la instalarea rachetelor nucleare în Cuba, Italia și Turcia. Este considerat cel mai apropiat moment de izbucnirea unui război nuclear în perioada războiul rece.
În anul 1961, primul ministru al Cubei, Fidel Castro a cerut mai multe rachete sovietice SA-2, dar a fost ignorat, ceea ce l-a determinat să critice URSS și să se colaboreze cu China pentru ajutor economic. În 1962, Castro a ordonat expulzarea cubanezilor pro-Moscova, fapt ce a alarmat sovieticii, care se temeau de o invazie a Statelor Unite și au trimis mai multe rachete și trupe pe teritoriul Cubei. Istoricul Timothy Naftali susține că acest lucru a motivat și decizia sovietică de a plasa rachete nucleare în Cuba pentru a întări legăturile cu Castro.
Cuba a văzut imperialismul american drept rădăcina problemelor sale, respingând cererile SUA. După cel de-al Doilea Război Mondial, SUA au căutat să contracareze comunismul prin promovarea întreprinderilor private. În 1959, CIA a plănuit sabotaj și atacuri împotriva Cubei, ducând la invazia eșuată din 1961 din Golful Porcilor, care a fost un eșec major pentru administrația Kennedy. Președintele american, Eisenhower a avertizat că eșecul îi va încuraja pe sovietici.
După invazia eșuată din Golful Porcilor, actele de terorism ale SUA împotriva Cubei au escaladat, americanii folosindu-se de Agenția Centrală de Informații și de armată pentru sponsorizarea unor atacuri care au ucis civili. În 1962, generalul Lansdale a pregătit planuri pentru răsturnarea guvernului cubanez în cadrul Operațiunii Mangusta. De asemenea, SUA au impus un embargo și au planificat operațiuni de gherilă. Amenințarea cu o invazie a determinat Cuba să accepte rachetele nucleare sovietice, un factor recunoscut de SUA în rapoartele de informații.
Până în anul 1962, SUA aveau cele mai multe rachete balistice continentale
Campania lui JF Kennedy din 1960 a subliniat un presupus „decalaj al rachetelor”, deși SUA dețineau de fapt un avantaj nuclear puternic față de sovietici. Până în 1962, SUA aveau 170 de rachete balistice intercontinentale (ICBM) și submarine capabile să lanseze rachete balistice, în timp ce sovieticii aveau mult mai puține rachete fiabile.
Președintele Uniunii Sovietice, Hrușciov, a exagerat capacitățile sovietice și l-a subestimat pe Kennedy, motivat de eșecul din Golfului Porcilor și de criza de la Berlin. El credea că președintele american va protesta, dar în cele din urmă va ceda în fața Cubei.
În mai 1962, Hrușciov a încercat să contracareze avantajul rachetelor nucleare pe are îl aveau SUA și a instalat rachete nucleare în Cuba, în ciuda nedumeririi ambasadorului rus de la Havana, Alexandr Alexeyev.
Sovieticii aveau doar 20 de rachete balistice intercontinentale nesigure, făcând dificilă o lovitură nucleară directă asupra Statelor Unite. Strategia lor s-a bazat pe rachetele cu rază medie, care puteau viza aliații SUA, dar nu și continentul american. Desfăşurarea rachetelor în Cuba a oferit Rusiei o modalitate rapidă de a aborda acest dezechilibru.
Hrușciov a amplasat rachetele în Cuba din mai multe motive: pentru contracararea rachetele americane amplasate în Turcia, pentru a face presiuni asupra Occidentului să iasă din Berlin și pentru descurajarea unei invazii a americanilor în Cuba.
Această strategie a demonstrat, de asemenea, sprijinul sovietic pentru Cuba și a consolidat alianța acesteia. Deși, Fidel Castro a ezitat inițial, el a acceptat în cele din urmă rachetele sovietice pentru protecția Cubei și pentru a ajuta URSS.
La începutul anului 1962, Cuba și URSS au convenit în secret să amplaseze rachete nucleare, temându-se de o invazie a SUA. Sovieticii au folosit decepția (Operațiunea Anadyr) pentru transportul a 43.000 de militari și personal specializat în rachete.
Sovieticii au negat inițial existența rachetelor sovietice amplasate pe teritoriul Cubei
Până în august, serviciile de informații americane au suspectat câteva situri de rachete, iar avioanele spion U-2 au confirmat prezența sovietică. În Cuba, Ministrul industriei, Che Guevara, a optat pentru transparență, dar Hrușciov a insistat asupra secretizării.
Pe măsură ce se apropiau alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, senatorul Keating a avertizat cu privire la bazele de rachete sovietice din Cuba, fapt ce a alimentat tensiunile politice. Până în septembrie au sosit și rachetele sovietice R-12 și R-14, cu alte nouă baze de lansare în construcție.
Senatul SUA a adoptat o rezoluție care se opunea formării armatei sovietice, iar un exercițiu militar major a sporit temerile de invazie ale Cubei. Sovieticii s-au bazat pe faptul că președintele Kennedy va evita confruntarea și au avertizat public referitor la un război, în timp ce continuau să nege existența armelor ofensive plasate în Cuba. Hrușciov l-a asigurat pe Kennedy că nu vor fi trimise rachete sol-sol, dar SUA au rămas sceptice.
Rachetele sovietice din Cuba puteau viza cea mai mare parte a SUA, cu 40 de lansatoare planificate. În timp ce multe rapoarte ale observatorilor cubanezi au fost respinse, cinci dintre ele au fost remarcate. Acestea descriau camioane mari care transportau obiecte lungi, acoperite cu pânză, spre deosebire de transportoarele de rachete defensive – stârnind îngrijorări în rândul analiștilor americani.
Supravegherea cu avioane U-2 din SUA deasupra Cubei s-a întrerupt după un survol accidental al spațiului aerian sovietic și pierderea unei nave U-2 deasupra Chinei în august 1962. Preocupările legate de dispozitivele de apărare cu rachete sol-aer (SAM) ale cubanezilor au dus la un „decalaj foto” de cinci săptămâni.
Kennedy a fost de acord cu dezinstalarea rachetelor americane din Turcia
În septembrie, Agenția pentru inteligență și apărare a SUA a observat modelele sitului SAM cubanez care semăna cu apărarea sovietică de rachete balistice intercontinentale și a reluat zborurile. Vremea nefavorabilă a întârziat misiunile până pe 14 octombrie, când avionul U-2 al maiorului Richard Heyser a capturat imagini ale unui sit de rachete SS-4 din San Cristobal, confirmând desfășurarea sovietică.
Pe 21 octombrie, Kennedy și Comitetul Executiv al Consiliului Securității Naționale (EXCOMM) au dezbătut între un atac aerian asupra bazelor de rachete cubaneze și o blocada navală. Secretarul apărării, Robert McNamara, a favorizat o blocadă ca răspuns controlat, evitând astfel războiul total.
Pentru ocolirea problemelor juridice, SUA au cerut aprobarea Organizației statelor Continentelor Americane în temeiul Tratatului de la Rio, încadrându-l mai degrabă ca o „carantină” a armelor ofensive, decât ca o blocada totală. Drept rezultat, mai multe națiuni din America Latină și-au oferit sprijin naval și aerian. Până la 19 octombrie, EXCOMM a ales blocada, dar a rămas îngrijorarea că sovieticii ar putea grăbi finalizarea rachetelor, forțând astfel potențiale lovituri aeriene ale americanilor.
Pe 27 octombrie, Kennedy a fost de acord în secret să elimine rachetele americane din Turcia (și posibil din Italia) în schimbul retragerii rachetelor sovietice din Cuba. Hrușciov, pierzând controlul, știa că focoasele nucleare sovietice se aflau deja în Cuba și că o invazie ar putea declanșa utilizarea lor. La 28 octombrie, Hrușciov a acceptat în mod public înțelegerea, anunțând dezinstalarea rachetelor.
Ambii lideri de stat au contribuit pentru aplanarea conflictului
SUA și-au menținut blocada până când sovieticii au îndepărtat toate rachetele și bombardierele Il-28 până la începutul lunii decembrie. Fără să știe SUA la acea vreme, armele nucleare tactice sovietice au rămas și ele în Cuba, dar ulterior au fost retrase. Pactul secret dintre Kennedy-Hrușciov, dezvăluit zeci de ani mai târziu, a dus la îndepărtarea rachetelor americane Jupiter în aprilie 1963 în cadrul Operațiunii “Pot Pie”.
Deși Kennedy a fost perceput ca învingător, ambii lideri au lucrat pentru prevenirea războiului nuclear. Criza a dus la înființarea unei linii telefonice între SUA și URSS pentru a îmbunătățirea comunicării directe în conflictele viitoare.
Criza rachetelor din Cuba a a lăsat tensionate relațiile cubanezo-sovietice. Castro era furios fiindcă Hrușciov nu l-a consultat și credea că țara sa era folosită ca pion. Che Guevara a declarat mai târziu “dacă Cuba ar fi controlat rachetele, acestea ar fi fost lansate”.
La nivel global, criza a dus la schimbări diplomatice. România s-a distanțat de Moscova, în timp ce Hrușciov a căutat destinderea relațiilor tensionate cu SUA, propunând controlul armelor și acorduri diplomatice. Acest lucru a dus la Tratatul de interzicere parțială a testelor nucleare și la linia telefonică Moscova-Washington. Cu toate acestea, retragerea secretă a rachetelor americane din Turcia și Italia a stânjenit Uniunea Sovietică, contribuind la înlăturarea lui Hrușciov în 1964.
În SUA, Kennedy s-a confruntat cu reacții mixte. În timp ce unii, precum generalul LeMay, au văzut rezoluția ca pe o înfrângere, cei mai mulți au considerat-o un succes. Criza a întărit lupta lui Kennedy împotriva comunismului, influențând politicile de mai târziu din Războiul Rece, inclusiv escaladarea războiului din Vietnam sub mandatul lui Lyndon Johnson.
Foto: John F. Kennedy și Nikita Hrușciov la Viena, Austria în mai 1961.
CITEȘTE ȘI:
