În secolul al XVII-lea, cafeaua a apărut pentru prima dată în Europa în afara Imperiului Otoman, fapt care a dus la înființarea cafenelelor, care au devenit în scurt timp tot mai populare. Se spune că prima cafenea a apărut în anul 1632 la Livorno, fondată de un comerciant evreu sau mai târziu în 1640, la Veneția. În secolele al XIX-lea și al XX-lea în Europa, cafenelele au fost puncte de întâlnire pentru scriitori și artiști.
Primele cafenele din lumea islamică au apărut la Damasc. Aceste cafenele otomane au apărut și în Mecca, în Peninsula Arabică în secolul al XV-lea, apoi s-au răspândit în capitala Imperiului Otoman, Istanbul, în secolul al XVI-lea și în Bagdad.
Cafenelele au devenit locuri populare de întâlnire în care oamenii se adunau ca să bea cafea, pentru socializare, jocuri de societate precum șahul și tablele, pentru a asculta povești și muzică și ca să discute despre știri și politică. Cafenelele islamice au devenit cunoscute ca „școli ale înțelepciunii” pentru tipul de clientelă pe care l-au atras și pentru discursul liber și sincer.
Cafenelele din Mecca au devenit o preocupare a imanilor care le-au văzut ca locuri pentru adunări politice și consum de băuturi, fapte ce au dus la interdicții între anii 1512 și 1524. Totuși, aceste interdicții nu au putut fi menținute, deoarece cafeaua a devenit înrădăcinată în ritualul și cultura zilnică din întreaga lume islamică.
Prima cafenea din Anglia a fost la Oxford
Cronicarul otoman İbrahim Peçevi relatează în scrierile sale (1642–49) despre deschiderea primei cafenele din Istanbul: “Până în anul 962, în Orașul Înalt, Păzit de Dumnezeu, Constantinopol, precum și în ținuturile otomane în general, nu existau cafeaua și cafenelele. Cam în acel an, a venit în cetate un tip numit Hakam, din Alep, și altul numit Shams, din Damasc; au deschis fiecare un magazin mare în districtul numit Tahtakale și au început să furnizeze cafea.”
Povestea tradițională despre originile cafelei vieneze începe cu misterioșii saci de “fasole verde” lăsați în urmă când turcii au fost înfrânți în bătălia de la Viena din 1683. Toți sacii de cafea au fost dăruiți regelui polonez învingător, Jan Sobieski III, care le-a dat la rândul său unuia dintre ofițerii săi, Jerzy Franciszek Kulczycki, unui cazac ucrainean și unui diplomat polonez de origine ruteană. Kulczycki, conform poveștii, a început apoi prima cafenea din Viena cu tezaurul primit, a fost și primul care a servit cafeaua cu lapte. Există o statuie a lui Kulczycki pe strada care poartă numele lui.
Cu toate acestea, conform mai multor surse, este acceptat faptul că prima cafenea vieneză a fost deschisă de un comerciant armean pe nume Johannes Diodato (Asdvadzadur). Johannes Diodato (cunoscut și ca Johannes Theodat) a deschis o cafenea înregistrată în Viena în anul 1685. Cincisprezece ani mai târziu, alți patru armeni au deținut cafenele, dar cultura consumului de cafea a fost răspândită în țară abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Prima cafenea din Anglia a fost înființată la Oxford în 1650 de „Iacob Evreul”. O a doua cafenea concurentă a fost deschisă peste drum în 1654, de către alt evreu, Cirques Jobson (Casa de cafea Queen’s Lane). În Londra, cea mai veche cafenea a fost înființată de Pasqua Rosée în 1652.
Autoritățile britanice au încercat să elimine cafenelele dar fără succes
Anthony Wood a scris despre cafenelele din Oxford în revista Life and Times (1674): „Cafenelele, sunt declinul studiului și al învățăturii, majoritatea savanților se retrag în ele și își petrec cea mai mare parte a zilei ascultând și vorbind de știri”.
Proprietarul celei mai vechi cafenele londoneze era Pasqua Rosée, servitorul unui comerciant de mărfuri din Imperiul Otoman pe nume Daniel Edwards, care a importat cafeaua și l-a ajutat pe Rosée să înființeze cafeneaua acolo.
Deși Carol al II-lea a încercat mai târziu să eticheteze cafenelele londoneze ca „locuri în care nemulțumiții se întâlneau și răspândeau rapoarte scandaloase cu privire la conduita Majestății Sale și a miniștrilor săi”, publicul totuși a continuat să le frecventeze.
Întrucât se credea că cafenelele sunt zone în care bârfele antiguvernamentale s-ar putea răspândi cu ușurință, Regina Maria a II-a și magistrații din Londra au încercat să persecute persoanele care frecventau cafenelele, deoarece erau susceptibile să „răspândească rapoarte false și sedițioase”.
Consiliul privat al lui William al III-lea a suprimat, de asemenea, simpatizanții iacobiți în anii 1680 și 1690 în cafenele, deoarece acestea erau locurile despre care credeau că adăposteau complotorile împotriva regimurilor.
Când au fost deschise primele cafenele în Ungaria și Îara Românească
În Ungaria, primele cafenele cunoscute din Pesta datează din anul 1714, când a fost cumpărată o casă destinată să servească drept cafenea (Balázs Kávéfőző). Procesul-verbal al Consiliului orașului Pest din 1729 menționează plângeri din partea cafenelelor Balázs și a lui Franz Reschfellner împotriva cafelei de origine italiană a lui Francesco Bellieno pentru vânzarea cafelei cu mult sub prețul pieței.
În Valahia anului 1667, Kara Hamie, un fost ienicer otoman din Constantinopol, a deschis prima cafenea din București (pe atunci capitala Principatului Țării Românești), în centrul orașului, unde astăzi se află clădirea principală a Băncii Naționale a României.
Excluderea femeilor ca oaspeți în cafenele nu a fost universală, dar pare să fi fost comună în Europa. În Germania, femeile le frecventau, dar în Anglia și în Franța accesul lor era interzis. Émilie du Châtelet s-a îmbrăcat în haine bărbătești ca să poată intra într-o cafenea din Paris.
Într-o gravură binecunoscută a unei cafenele pariziene din anul 1700, domnii își atârnă pălăriile în cui și stau la mesele comunale lungi presărate cu hârtii și instrumente de scris. Oalele de cafea sunt puse la foc deschis, cu un cazan agățat cu apă clocotită. Singura femeie prezentă prezidează, despărțită într-o cabină cu baldachin, din care servește cafeaua în căni înalte.
Foto: Interiorul unei cafenele londoneze, secolul al XVII-lea.
CITEȘTE ȘI:
Cum a ajuns parfumul în Europa medievală
Istoria fotbalului medieval în Anglia
